Șerban Huidu îi SPARGE pe cititorii blogului său: ”Sper, din tot sufletul, ca niste faruri aprinse sa fie ultimul lucru pe care il vezi”

 

Serban Huidu se ceartă în ultimul hal cu cititorii pe blogul său, pe marginea accidentului de circulație pe care l-a produs în județul Brașov, soldat cu trei morți.

 

Acuzat de o domnișoară de iresponsabilitate, având în vedere că avea și doi copii în mașină, Huidu a răspuns dur: ”Dacă te împiedici cu copilul în brațe, cazi și îl lovesti cu capul de caldarâm? Ai fost ”iresponsabil”! Îmi e așa o scârbă de voi... Cu ce am procedat iresponsabil că am mers cu 78 la oră? Că mașina a derapat? De unde ai tras concluzia că eram mare și tare la volan? Că aveam o mașină pe care tu nu ți-o poți permite? Am plătit impozite pa banii respectivi! Fiecare leuț are peste 30% taxe plătite! Colcăi de ură și stupizenie!.

 

Într-un alt comentariu, Huidu i-a replicat unei cititoare, care i-a spus că nu are nicio scuză pentru ce a făcut: ”Nu dai doi bani pe drama,accident si persoane! tie iti place si scandalul, iti place si bascalia! sper din tot sufletul ca niste faruri aprinse sa fie ultimul lucru pe care il vezi…nu e greu! e ultima oara cand iti mai raspund! nu mai scrie!”. 

 

Am condus cu 78 de km/oră, nu am depășit că nu aveam ce...nu era coloană, iar în fața mea era cumnatul meu cu care am plecat împreună din Predeal! Dar tu ai deja o sentință, care nu ține cont de argument, ci de altceva...”, a scris Hudiu drept răspuns la acuzația că circula cu viteză în localitate.

 

Fostul realizator tv a explicat și de ce s-a urcat la volan, deși avusese un accident grav la schi. ”Nu confunda o dificultate de vorbire (afazie se cheamă - o avea și Ceaușescu după ce a încasat o bătaie la Doftana) cu lipsa reflexelor sau incapacitatea de a conduce! În noiembrie 2011, la 2 săptămâni după accident am făcut un examen medical complet la clinica din Innsbruck unde am fost internat! Totul a ieșit bine, iar rezultatele testelor le-am remis procuraturii Brașov! În plus, chiar dacă aveam carnetul, nu am condus până în iunie 2011, ca factor de siguranță!”, a spus Șerban Huidu, conform realitatea.net.

 

Citește AICI de la ce a pornit totul.

Comentarii Facebook