Ministerul Transporturilor a modificat Master Planul de Transport. Au dublat numărul de kilometri ce urmează să fie realizați



Ministerul Transporturilor a publicat varianta actualizată a Master Planului de Transport, realizată în urma dezbaterilor publice, iar aceasta prevede 1.300 km de autostradă, cosntruiți până în 2030, dublu față de numărul stabilit în formula inițială.

După dezbateri a fost propusă construcţia unor sectoare de autostradă care figurau iniţial ca drum expres, respectiv Sibiu-Piteşti, Bacău-Paşcani, Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni şi Târgu Mureş-Târgu Neamţ (ultimul ca autostradă construită în mai multe etape), potrivit Ministerului Transporturilor, scrie Mediafax.

De asemenea, în document sunt incluse o nouă centură ocolitoare cu profil de autostradă pentru Bucureşti şi mai multe sectoare de drumuri expres care iniţial făceau parte din reţeaua Trans Regio.

"După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.877 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi", arată Ministerul Transporturilor.

Noua variantă a Master planului prevede și investiţii de reabilitare a coridoarelor feroviare (3.219 km), a unor căi ferate cu potenţial economic (1.131 km), electrificarea tuturor sectoarelor de pe reţeaua TEN-T core (425 km) şi dezvoltarea unor sectoare de cale ferată de mare viteză (peste 1.000 de km).

Comentarii Facebook