UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă, cu șase universități europene, un master în neurotehnologie. Programul combină medicina cu inteligența artificială și studiul interfețelor creier-computer. Este predat în engleză, iar absolvenții primesc o d
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj organizează o selecție pentru ocuparea unui post de referent de specialitate în cadrul Serviciului Financiar. Postul este disponibil pe perioadă determinată, iar persoanele interesate trebuie să îndeplinească ma
Studenții Facultății de Construcții din Cluj-Napoca au avut ocazia să vadă cum se transformă teoria în practică, în cadrul unei vizite tehnice organizate pe șantierul RIVUS Cluj. Viitorii ingineri au mers pe teren în 15 octombrie 2026, unde au descoperit
Titus Pop a fost una dintre cele mai extravagante apariții ale ediției „Vocea României” din 9 octombrie 2026. Artistul a urcat pe scenă cu o ținută excentrică și a interpretat balada „Miorița” într-o manieră proprie, reușind să-i surprindă pe antrenori. L
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca face parte din cele șapte universități europene care au creat European Master in Neurotechnology. Programul durează doi ani, se predă în engleză și se încheie cu o diplomă comună, recunoscută în toate instituțiile par
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are peste 16.000 de studenți noi în anul I, mai mulți decât anul trecut. Aproape jumătate dintre bobocii de la licență plătesc taxă, iar 5% vin din străinătate
Peste 16.000 de boboci încep facultatea la UBB Cluj. Daniel David: „Tinerii aleg UBB ca un pașaport de excelență în viață”
O tânără de etnie romă, crescută în sistemul de protecție, cu facultate și master, îi transmite lui Emil Boc un mesaj despre locuințele sociale.
Primăria Comunei Tureni, județul Cluj, organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de secretar general al comunei. Postul este unul unic, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de 8 ore pe zi, respectiv
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca face un nou pas în pregătirea studenților pentru o lume în care inteligența artificială devine tot mai prezentă. Începând cu anul universitar 2026–2027, UBB introduce disciplina facultativă transversală „Literați
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca e la Glasgow, la Conferința și Expoziția Anuală EAIE. Reprezentanții UTCN își prezintă programele de inginerie, tehnologie și arhitectură în fața partenerilor străini
O oportunitate importantă pentru absolvenții și profesioniștii interesați de cercetarea medicală, etica clinică și evaluarea studiilor este oferită de Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Instit
Facultatea de Medicină Dentară a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca scoate la admitere 15 locuri, toate cu taxă, la masterul de cercetare în ocluzia dentară și disfuncția cranio-mandibulară
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) începe sesiunea de admitere de toamnă, iar candidații au la dispoziție peste 2.700 de locuri la programele de licență și master.
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a deschis oficial sesiunea de admitere de toamnă pentru programele de studii de Licență și Masterat. În premieră, candidații vor avea la dispoziție două etape de înscriere
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca deschide sesiunea de admitere de toamnă, iar candidații au la dispoziție doar patru zile ca să depună dosarul. Înscrierile se fac exclusiv online, pentru locurile rămase libere după admiterea din vară, la licență și l
Pentru absolvenții care vor să meargă mai departe în domeniul farmaceutic și să transforme cunoștințele științifice în soluții concrete pentru sănătate, studiile de masterat pot reprezenta următorul pas important în carieră. Facultatea de Farmacie din
Facultatea de Business a Universității Babeş-Bolyai este prima facultate din România care a obținut acreditarea AACSB. Facultatea de Busniess a devenit astfel prima facultate de profil din România care obține această acreditare.
Peste 13.900 de candidați și-au confirmat locul la Universitatea Babeș-Bolyai după sesiunea de vară a admiterii din 2026. La licență au fost 9.135 de confirmări, iar la master peste 4.530, cele mai căutate fiind FSEGA și Psihologie și Științe ale Educație
UTCN a găzduit a doua reuniune a consorțiului Erasmus Mundus GSTrib, program internațional de masterat în tribologie verde și inteligentă. Universități partenere și companii precum SKF și Guhring România au stabilit etapele finale ale programului
Povestea impresionantă a tripleților din Cluj care au cucerit admiterea. Filip a intrat primul la Medicină cu 10, Iris a fost prima la Nutriție, iar Luca a ales ingineria și s-a clasat în top la UTCN
La 63 de ani, Veronica Berar Ispas a absolvit masteratul la USAMV Cluj cu media 10, după ce în 2024 a terminat Facultatea de Piscicultură și Acvacultură ca șefă de promoție. Povestea fostei campioane naționale la pescuit sportiv este o adevărată lecție de
O tânără de 23 de ani stabilită de cinci ani în Cluj-Napoca a lansat un apel emoționant în mediul online, după ce și-a pierdut locul de muncă și a trecut printr-o despărțire dificilă
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a publicat primul bilanț al înscrierilor la Admiterea 2026, iar după primele patru zile de înscrieri se conturează deja preferințele viitorilor studenți. Psihologia rămâne, și în acest an, cea mai căutată f
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a dat startul admiterii pentru anul universitar 2026-2027. Începând de luni, 13 iulie, absolvenții de liceu și cei care doresc să urmeze studii de master își pot depune dosarele la una dintre cele 23 de fac
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a actualizat calendarul admiterii 2026. Vezi noile termene pentru înscriere, rezultate și înmatriculare.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) continuă să arate că este una dintre cele mai performante instituții de învățământ tehnic din România. Studenții de la Specializarea Design Industrial, din cadrul Facultății de Inginerie Industrială, Robotică ș
Locuitorii comunei Apahida sunt invitați să participe la un sondaj care ar putea avea un impact direct asupra modului în care vor fi planificate viitoarele investiții în infrastructura rutieră și în transportul public. Comuna a fost inclusă în Studiul mob
Surpriză pentru românii aproape de pensie! Când îți sunt recunoscuți anii de facultate
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai mare universitate din România, a dat startul procesului de preadmitere pentru anul universitar 2026-2027, oferind elevilor și absolvenților oportunitatea de a face primul pas către viitorul lor academic