MAE avertizeaza: Amenzi mai mari si reguli noi de circulatie pe drumurile din Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe atrage atentia ca de la inceputul anului amenzile de circulatie in Ungaria au fost majorate si au fost introduse reguli noi de circulatie.

 

Potrivit unui comunicat al MAE, amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranta, depasirea vitezei legale, trecerea pe culoarea rosie a semaforului si conducerea sub influenţa bauturilor alcoolice au fost majorate. Valoarea lor este acum cuprinsa intre 10.000 si 300.000 de forinti.

 

Potrivit reglementarilor intrate in vigoare de la inceputul anului, autovehiculelor de peste 7,5 tone le este interzisa efectuarea de depasiri pe drumurile publice care au cel putin doua benzi de circulatie pe sens, in intervalul orar 6.00-22.00. Viteza maxima admisa pentru aceste tipuri de masini este de 80 de kilometri pe ora, iar autovehiculele sunt obligate sa pastreze intre ele o distanta de cel putin 68 de metri.

 

De asemenea, in afara localitatilor, autovehiculele de peste 3,5 tone sau cu lungimea mai mare de 7 metri trebuie sa pastreze o distanta de cel putin 50 de metri fata de masina din fata, astfel incat atunci cand sunt depasite autovehiculul care efectueaza depasirea sa se poata reincadra in siguranta.

 

Informatii suplimentare pot fi obtinute la rubrica ''Conditii de calatorie'' de pe www.mae.ro.

Comentarii Facebook