Criticul de modă Alin Gălățescu explică ce se poartă în această iarnă


Chiar dacă e iarnă și ne înfofolim pentru a nu ne fi frig, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la stil. Criticul de modă Alin Gălățescu a explicat ce trebuie să purtăm pentru a fi în trend.

Se anunță friguroasă, dar nu știu de ce, toată lumea o anunță preventiv, așa, la panică, de parcă sunt surprinși că vine iarna. În primul rând, se poartă trenchurile foarte lungi, trenchul de orice tip, pardesiele foarte lungi, mai ales cele din piele.

Ce aveam noi înainte, cojoacele, alea de lână, care cândva erau renumite ”made in Romania”, dar acum au dispărut. Ei bine, sunt foarte în tendință. Foarte multe culori, surprinzător, foarte multă piele și zona asta „bike, moto”, cu accente de umeri, umerii mari, anii ’80. Foarte mult bej, foarte mult negru”, a spus Alin Gălățescu.

Acesta a oferit și alte variante. ”Îți iei în partea de jos ceva închis la culoare, negru, bleumarin, mov, burgund, ce vrei tu. Și vii cu o culoare deschisă, blocurile de culori se poartă, adică o parte o culoare, o parte o culoare. Vii cu o culoare deschisă, cu umeri mari în partea de sus”.

Acesta ne sfătuiește să nu ascultăm de toți influencerii amatori sau magazine suspecte. ”Intruși sunt peste tot, de la prim-ministru în jos. În momentul în care cineva plagiază, după mine e un intrus absolut, și cu hoție. Adică e mai mult decât un intrus.

Și hai să zicem că poate fi adevărat ce spui tu, mai ales în zona influencerilor, pentru că sunt niște copii care nu prea au nimic de spus, nu prea au un background pe care și-l respectă, nici măcar ei. Dar dau sfaturi cu o convingere sută la sută.

Mie convingerea aia de „Hai să te luminez, când tu ești beznă”, aia e singura chestie care chiar mă enervează. Dar nu concurez cu ei deloc, adică fiecare își are palierul lui, eu deja lucrez la un nivel la care ei o să ajungă peste 10-15 ani. Deci sunt liniștit!”, a mai spus acesta, conform cancan.ro.

Comentarii Facebook