TOP 10 companii publice din Cluj: Cine produce cei mai mulți bani și cine este pe pierdere. Surprize în clasament | Analiză Știri de Cluj
TOP 10 companii publice din Cluj: Ce număr de angajați, cifră de afaceri și profit au obținut în 2025 principalele firmele de stat din județ
Companiile publice din județul Cluj au avut în anul 2025 o cifră de afaceri cumulată de aproape 1.5 miliarde de lei și un profit cumulat de 100 de milioane de lei.
Este vorba de 42 de companii dintre care 34 sunt active și 8 mai există dar nu mai au activitate. Aceste firme de stat angajau anul trecut 5330 de persoane.
Dacă ne uităm la cele mai importante dintre aceste firme , clasificându-le după numărul de angajați, constatăm că primele 10 companii angajează 4999 de persoane (94% din totalul angajaților companiilor publice din Cluj) , deci o analiză a acestora este relevantă privind performanța globală a lor.

Se remarcă o profitabilitate relativ redusă a acestor companii, cu excepția Salinei Turda (proft 23%), Companiei de apă Arieș (profit 19%) și a Aeroportului Avram Iancu (profit 11%).
De menționat că nu este de dorit nici o profitabilitate excesivă a unor astfel de companii, în dauna unor prețuri mari suportate de consumatori, dar pe de altă parte o profitabilitate mică nu permite realizarea de investiții de modernizare, fiind nevoie de sprijin pentru acestea de la bugetul local.
Compania de Apă Someș are un număr foarte mare de angajați
- 1.956 de angajați (aproape 40% din total)
- 452 milioane lei cifră de afaceri
- 23 milioane lei profit, la egalitate cu Aeroportul Cluj
Aeroportul Cluj este campion la eficiență
Deși are doar 326 de angajați, realizează:
- 203 milioane lei cifră de afaceri
- 23 milioane lei profit, egal cu Compania de Apă Someș
- Marja de profit este de aproximativ 11%, una dintre cele mai bune din clasament.
Salina Turda impresionează
- 123 de angajați
- 43 milioane lei cifră de afaceri10 milioane lei profit
- Are cea mai mare marjă de profit din top (aproximativ 23%), ceea ce o face cea mai rentabilă companie publică din clasament
CTP este cel mai mare transportator. Profitul este redus, dar este ceva normal în condițiile în care nu dorim să plătim un preț uriaș pe bilet
- 1.142 angajați
- 263 milioane lei cifră de afaceri
- 4 milioane lei profit
- Marja este de numai aproximativ 1,5%, ceea ce reflectă și caracterul de serviciu public al companiei.
Două companii sunt pe o mică pierdere
- Domeniul Public Turda: -1 milion lei
- ADP Gherla: -1 milion lei
- Sunt singurele societăți din top 10 care încheie anul pe minus
0 Comentarii