Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a prezentat marți, 27 octombrie, noile porți automate de control al pașapoartelor, o investiție de peste 12 milioane de lei, menită să reducă aglomerația și să simplifice formalitățile de frontieră pentru pasage
Președintele SITA Europa, Sergio Colella, a fost prezent astăzi la Cluj-Napoca și a vorbit despre marile provocări din domeniul aviației. Acesta estimează 8 miliarde de pasageri până în 2034, un adevărat record.
Parcarea subterană a BTarena din Cluj-Napoca va fi închisă temporar miercuri, 28 octombrie, pentru desfășurarea unui exercițiu organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Vești importante pentru pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj! Două investiții majore, în valoare cumulată de peste 20 de milioane de lei, au fost prezentate marți, 27 octombrie 2026. Este vorba despre 12 porți automa
Mașini parcate ilegal blochează zilnic o bandă pe strada Pârâului din Cluj-Napoca, o stradă înfundată cu o singură ieșire. Locatarii spun că au sesizat de multe ori Poliția Locală, fără niciun rezultat
Un autoturism a luat foc luni după-amiază pe centura ocolitoare Vâlcele–Apahida, în județul Cluj. Pompierii ISU Cluj au fost alertați și au trimis de urgență două echipaje la fața locului
Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit luni pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, chiar la intrarea la restaurantul Aroma. Echipajele ISU Cluj au ajuns de urgență la fața locului, iar șase persoane sunt evaluate medical
Performanță remarcabilă pentru o elevă din Cluj-Napoca! Daria Trif, elevă în clasa a IX-a B la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, a cucerit trei medalii de aur și una de argint la Campionatul European de Karate WUKF, desfășurat la Sheffield, în Anglia. Tânăra
Descoperiri periculoase în județul Cluj, la sfârșitul săptămânii trecute! Nu mai puțin de șapte proiectile explozive, rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost găsite în două localități. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații d
Clujenii care vor observa, în următoarele patru zile, mai multe autospeciale de pompieri deplasându-se în regim de urgență nu trebuie să se alarmeze. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” Cluj a anunțat organizarea unei serii de exe
Cinci elevi din Cluj-Napoca au luat locul I în România și locul 7 în lume la Cloudflight Coding Contest. Au concurat cu 654 de echipe, în două ore de probleme de programare
Accident pe Feleac, între două mașini, pe DN1/E60, drumul care leagă Cluj-Napoca de Turda. ISU Cluj spune că pompierii nu au fost solicitați la fața locului. Polițiștii stabilesc acum cum s-a produs coliziunea
Sediul Facultății de Studii Europene a UBB, de pe strada Avram Iancu nr. 19 din Cluj-Napoca, a fost renovat complet. Sălile de curs au fost modernizate încă din 2023, iar acum și fațadele clădirii de patrimoniu au fost refăcute
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a venit cu precizări după ce o călătoare a reclamat pe TikTok presupuse abuzuri din partea controlorilor de bilete.
Un bărbat aflat în stare critică pe Aeroportul Cluj a fost salvat în urma intervenției echipajului de Ambulanță. Medicul Sanda Chița povestește cum a intervenit.
O nouă rută aeriană va lega Cluj-Napoca de capitala Serbiei, iar pasagerii din Transilvania vor avea acces mai ușor și la destinații de pe alte continente. Din 31 mai 2027, compania Air Serbia va introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Belgrad, cu
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj organizează o selecție pentru ocuparea unui post de referent de specialitate în cadrul Serviciului Financiar. Postul este disponibil pe perioadă determinată, iar persoanele interesate trebuie să îndeplinească ma
O femeie în vârstă de 30 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din comuna Florești. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul s-a răsturnat.
Accident rutier în Florești! O mașină s-a răsturnat, iar pompierii intervin cu descarcerarea pentru salvarea unei femei
Momente dramatice au avut loc în Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, unde un bărbat de aproximativ 53–54 de ani a intrat în stop cardio-respirator, în timp ce se afla în zona porților de plecări.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a înregistrat pasagerul cu numărul 3 milioane în 2026, pentru al patrulea an consecutiv. Pragul a fost atins luni, 19 octombrie, cu 18 zile mai devreme față de anul trecut, potrivit reprezentanților a
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a organizat vineri, 16 octombrie, un exercițiu complex pentru testarea capacității de intervenție în cazul unui act de intervenție ilicită asupra aviației civile. Mai multe instituții cu atribuții în
AnimaWings își prelungește suspendarea tuturor zborurilor până pe 15 noiembrie. Decizia vine după ce Tribunalul București i-a respins cererea de intrare în insolvență. Creditorii, printre care și Aeroportul Cluj, au termen în instanță pe 11 noiembrie
Un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc joi, 15 octombrie, în jurul orei 12:20, pe strada Avram Iancu din comuna Florești, județul Cluj. În urma impactului, o femeie de 35 de ani și două minore au avut nevoie de îngrijir
Un carambol în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc joi, 15 octombrie, în jurul orei 12:15, în comuna Florești, județul Cluj, în zona Oncos. Accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de
Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență. Aeroportul Cluj și Banca Transilvania, printre creditori. Ce urmează.
Doi bărbați au fost depistați pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, în timp ce încercau să iasă din România cu destinația Istanbul
O pensionară a fost surprinsă în această dimineață în timp ce traversa printre mașini, într-o zonă aglomerată din centrul Clujului. Imaginile surprind momentul în care femeia încearcă să treacă strada printr-un loc nepermis, în condițiile în care traficul
Pompierii și echipajele SMURD din județul Cluj au avut 236 de misiuni în weekendul 9–11 octombrie, peste 200 dintre ele cazuri medicale. Duminică, două accidente rutiere, la Pustuța și la Livada, au trimis cinci femei la spital
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca îi invită pe pasageri să completeze un chestionar prin care își pot exprima preferințele privind viitoarele destinații de zbor, dar și serviciile și facilitățile pe care și-ar dori să le găsească în a