Românii preferă să cumpere tablete și nu PC-uri, dar nu ştiu ”exact ce cumpără”

 

Vânzările de tablete pe piaţa românească s-au dublat în ultimul an şi vor depăşi livrările de calculatoare persoanele, cel târziu în 2014.

 

Vânzările de tablete cresc foarte puternic. În perioada ianuarie - august a acestui an s-au vândut 180.000 de tablete, faţă de 90.000 de unităţi în perioada similară a anului 2012. Piaţa tabletelor este una nouă, entuziastă, unde consumatorii cumpără fără să ştie foarte bine ce şi pentru ce cumpără. În schimb, vânzările de calculatoare personale scad. Dacă nu în acest an, sigur în 2014 vom vedea că vânzările de tablete le vor depăşi pe cele de calculatoare personale”, a declarat directorul de vânzări al Acer România, Bogdan Iftemie.

 

Cei care au probleme de pe urma acestui fenomen sunt distribuitorii.

 

Anterior, aceşti distribuitori vindeau calculatoare personale, laptopuri, cu preţuri medii mai mari decât ale tabletelor şi încasau un comision mai amre. Acum tabletele sunt în trend şi, pentru a-şi acoperi costurile, distribuitorii trebuie să vândă trei tablete pentru a acoperi cât încasau dintr-un calculator personal”, a mai spus Iftemie.

 

În 2012, în România s-au vîndut circa 200.000 de tablete.

Comentarii Facebook