eMag a anunțat că subvenționează prețul măștilor medicale: Am cumpărat tot ce se putea găsi în țară


Retailerul online eMag a anunțat, marți, că va suporta dintre preţul de achiziţie a măştilor medicale şi cel la care clienţii îl pot cumpăra, astfel încât tariful final va fi de 3 lei/bucată, de la 7 lei/bucată.

Astfel, eMag a precizat că a achiziționat toate stocurile de măști pe care le-au putut găsi, inclusiv cele la suprapreț, pe care le va comercializa cu 3 lei/bucata.

"În ultimele zile, pe fondul discuţiilor referitoare la riscul crescut de infecţie cu Covid-19 (Coronavirus) în rândul populaţiei, stocurile de măşti medicale la preţurile obişnuite s-au epuizat. În aceste condiţii, am văzut cu toţii o creştere foarte mare a preţurilor la aceste produse care erau vândute de selleri prin platforma marketplace şi am identificat câteva soluţii care să rezolve situaţia actuală, în beneficiul clienţilor. Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găsi în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata (...) Chiar dacă în magazinele online mari din Vestul Europei preţul pentru o mască a ajuns la 5 lei, iar în farmacii între 3-5 lei sau stocurile sunt epuizate, eMag va subvenţiona costul pe perioada crizei de măşti medicale", se arată într-un comunicat de presă al eMag.

Reprezentanţii retailerului online precizează, totodată, că a identificat stocuri de măşti medicale în Turcia, Macedonia şi Ucraina, pe care le așteaptă în zilele următoare în depozitele eMag.

Comentarii Facebook