David Ciceo: Cerem ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricțiile privind zborurile către anumite țări


Președintele Asociației Aeroporturilor din România (A.A.R.), David Ciceo, solicită ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricțiile privind zborurile către țările, la o întâlnire între ministrul Transporturilor Lucian Bode și directorii generali ai aeroporturilor din România. 

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj și președintele A.A.R. a propus pe ordinea de zi a ședinței, ca subiect principal, ridicarea restricțiilor privind zborurile din România și reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus.

Traficul pe aeroporturile din România a scăzut, de la declararea stării de urgență cu aproape 95%, lucru care a dus la piederi financiare uriașe. Având în vedere că traficul feroviar și rutier au fost deschise de la 1 iunie, iar țările vecine, Bulgaria, Ungaria sau Serbia permit deja zborurile spre destinații externe, solicităm ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricțiile privind zborurile către țările unde numărul cazurilor de coronavirus este în scădere, precum Germania, Elveția, Belgia sau Austria. Am  implementat toate măsurile pentru limitarea răspândirii Covid-19 și pentru siguranța pasagerilor. Aeroporturile din România își desfășoară activitatea pe o piață extrem de concurențială, iar, dacă restricțiile de zbor se mențin, considerăm că vom avea un dezavantaj foarte mare față de aeroporturile din țările vecine”, a declarat David Ciceo, președinte A.A.R. și director general al Aeroportului Internațional Cluj. 

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost de acord cu solicitările Asociației Aeroporturilor și a făcut demersurile pentru reluarea traficului aerian spre țările cu risc epidemiologic redus. Totodată, ministrul Transporturilor a declarat că va sprijini aeroporturile pentru a depăși criza financiară cu care acestea se confruntă și a propus o întâlnire între directorii aeroporturilor și ministrul Finanțelor Publice, ministrul Dezvoltării și ministrul Muncii, săptămâna viitoare  la București. 

De asemenea, în cadrul întâlnirii de joi s-a discutat și despre elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturi, despre posibilitatea introducerii aeroporturilor ca entități eligibile în vederea obținerii de împrumuturi garantate de stat, dar și despre modul de aplicare a Ordonanței de urgență pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Asociația Aeroporturilor din România (A.A.R.) are 23 de membri, dintre care 16 aeroporturi civile și 7 companii cu activitate în domeniul aviației. A.A.R. reprezintă și promovează interesele aeroporturilor în rândul autorităților naționale și colaborează în permanență cu instituțiile internaționale din domeniu, având un rol important în dezvoltarea aviației civile din România.

Comentarii Facebook