Miercuri 25 Mai

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță programul de operare aferent sezonului de iarnă, al companiei aeriene Hi Sky


Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță programul de operare al companiei aeriene HiSky de pe Aeroportul Internațional Cluj, începând din noiembrie 2021, până în martie 2022. Compania aeriană va continua astfel operarea zborurilor regulate directe către Lisabona (Portugalia), precum și Dublin (Irlanda).

Zborurile vor fi operate de compania aeriană în sezonul de iarnă cu aeronave Airbus A-320, după cum urmează:

Cluj-Napoca – Lisabona – Cluj-Napoca (în fiecare zi de joi)

Cluj-Napoca – Dublin – Cluj-Napoca (în fiecare zi de miercuri și duminică)

Într-una dintre cele mai dificile perioade din industria aviatică, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj continuă eforturile pentru implementarea celor mai bune metode de recuperare a traficului de pasageri existent înainte de pandemie.

Iulian Scorpan, directorul general al HiSky, a declarat că au fost reintroduse ”destinațiile care, în opinia noastră, au trecut testul provocărilor post-pandemice. Pasagerii care au zburat cu noi în sezonul de vară, nu doar că au devenit clienții noștri fideli, dar au generat dorințe și așteptări din parte celor care încă nu au pășit pragul aeronavelor noastre. Primim multe solicitări din partea pasagerilor privind lansarea unor curse noi și, în acest context, vrem să vă comunicăm că vocea fiecăruia dintre voi este auzită. Suntem la etapa de analiză și sper că în scurt timp vom veni cu noutăți bune și în acest sens pentru pasagerii din Cluj și Chișinău și împrejurimile acestor orașe”. 

Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a spus că ”menținerea operațiunilor de zbor pentru rutele Lisabona și Dublin ale operatorului aerian HiSky în sezonul de iarnă 2021-2022, reprezintă o nouă confirmare a eforturilor constante de recuperare a traficului aerian și răspunde nevoilor de conexiune ale pasagerilor care aleg să călătorească de la Cluj.”

De asemenea, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, a afirmat că ”Lisabona și Dublin sunt două destinații importante pentru Aeroportul Internațional Cluj și apreciem eforturile depuse de compania HiSky de a se adresa necesităților de conectivitate ale pasagerilor și de asemenea de a contribui la reluarea traficului aerian în România.”

Comentarii Facebook