O actriță din Cluj, de la Teatrul Maghiar, joacă alături de Hugh Jackman într-o reclamă.
Iulia Albu a început un nou sezon al rubricii sale în care comentează ținutele vedetelor din România, iar apariția sa a fost una foarte excentrică.
La invitaţia celebrului dansator şi coregraf Michael Flatley, directorul TiMAF, Bogdan Buta, a participat la premiera mondială a noului spectacol Lord Of The Dance, intitulat "Dangerous Games”.
Persoanele care au un ten sesibil și pete pe față, de la soare sau cicatrici rămase de la coşuri, pot scăpa de ele folosit remedii naturale
După ce mai multe tabloide au anunțat că Mihaela Rădulescu urmează să semneze un contract cu Antena 1 și să prezinte o emisiune cu Victor Slav, fosta realizatoare TV a răbufnit pe Facebook.
Legendara trupă Iris va concerta la Florești în cadrul Zilelor Floreștiului, din acest sfârșit de săptămână.
ZILELE FLOREȘTIULUI 2014 - Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat ce trupă legendară a rockului românesc va cânta la Zilele Floreștiului.
Histrioniada Liceenilor este un festival național de teatru, aflat la cea de-a 12-a ediție, ce vizează creşterea interesului şi implicării tinerilor în activităţi culturale.
Nelson Mondialu a început să le filmeze pe fetele care fac trotuarul pe Calea Turzii. Clipurile postate pe Facebook au adunat deja mii de vizualizări, dar au ajuns și în vizorul Poliției Cluj.
Concurența dintre Pro Tv și Antena 1 este tot mai acerbă, iar după ”migrare” în masă a vedetelor din trustul Media Pro la Antena 1, cele două posturi și-au pus și emisiunile care atrag cel mai mult rating în aceleași zile.
Mircea Badea a devenit ținta motocicliștilor din București în urma ieșirilor sale din timpul emisiunii, când susținea că este deranjat de sunetele motoarelor.
Platforma YouTube a evoluat foarte mult în ultima perioadă, iar acum utilizatorii au primit o nouă metodă prin care să își poată valorifica videoclipurile.
Cu toate că a primit recenzii foarte proaste atât din partea criticilor de specialitate, cât și din partea multor fani, cea de-a patra parte seriei Transformers, ”Age of Extinction” se clasează pe locul 1 în topul celor mai profitabile filme di
Cel mai cunoscut interlop din Ardeal, Nelson Mondialu, a șocat audiența într-un club din Oradea, după ce s-a dezbrăcat și și-a turnat în cap o găleată cu șampanie.
Cătălin Măruță i-a povestit, astăzi în direct, lui Mihai Găinușă cum și-a făcut implant capilar.
Mihai Petre va fi una dintre vedetele postului Antena 1, după ce a părăsit PRO TV în vară.
O nouă aplicație realizată de trei români se află în competiție pentru a câștiga premiul de 1 milion de dolari la Webit Global Congress de la Istanbul.
Jane Pesch are 73 de ani, dar după imagini arată mult mai tânără.
Jean Claude van Damme a filmat o reclamă la Bâlea Lac, imaginile fiind speciale.
Manelistul Nicolae Guță a cântat la o nuntă țigănească unde câinii aveau lanțuri de aur la gât.
Nebunia Ice Bucket Challenge i-a făcut pe mulți să fie inventivi când își toarnă apă cu gheață în cap. Ei bine, sunt oamenii care au reușit să depășească orice limită.
Un realizator de televiziune care a plecat cu scandal în urma unei declarații nefericite revine pe micile ecrane.
Grupul de insule Tristan da Cunha din Oceanul Atlantic este un adevărat paradis, situat la mii de kilometri distanţă de cel mai apropiat platou continental.
Daca ai visat sa mergi in Egipt, sa vezi piramidele sau sa faci scufundari in minunata Mare Rosie, acum ai cea mai buna ocazie sa o faci.
Serialul ”Suleiman Magnificul” se apropie de final, în această toamnă fiind difuzat ultimul sezon.
Loredana a spus despre Horia Brenciu că avea o energie negativă, cu toate că lumea îl aprecia pe cântăreț pentru stilul lui jovial și combativ.
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comâneci, a răspuns provocării ICE BUCKET CHALLENGE.
Un clip cu o bunicuță simpatică ce dansează pe stradă, în faza unui cântăreț ambulat, face furori pe Facebook.
Divele din SUA conduc de departe la capitolul operații estetice. Iar acolo unde se fac intervenții cu duiumul apar și erori grave.
Fuego a fost provocat de Connect-R să își toarne apă rece în cap, dar a preferat să fie original.