Cluj-Napoca se alătură comunității internaționale în marcarea a patru ani de la declanșarea invaziei Rusiei asupra Ucrainei, printr-un eveniment de comemorare organizat marți, 24 februarie, în Piața Unirii. Manifestarea este inițiată de Asociația Tinerilo
Ferma de bizoni din Recea-Cristur: peste 200 de animale moarte și controale eșuate. Managerul fermei era soțul fostei șefe a Poliției Animalelor Cluj. IPJ clarifică situația și ancheta continuă sub coordonarea parchetului
Descoperă Rus Residence în Florești: un ansamblu unic de patru case pasive NZEB, cu curți generoase, eficiență energetică și un mod de locuire echilibrat, care iese din tiparele dezvoltărilor rapide din zonă.
Scandalul de la ferma din Recea Cristur, supranumită deja „Ferma Groazei”, unde sute de animale – majoritatea bizoni – au murit în condiții suspecte, capătă accente tot mai grave.
Populația României a scăzut cu peste 4,16 milioane de persoane în ultimele 35 de ani, potrivit unei analize prezentate marți de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, citat de Agerpres. Anul 2024 a marcat un nivel record d
Tensiuni, ironii și declarații cu impact major la ediția din acest an a Conferința de Securitate de la München. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o afirmație care a stârnit reacții imediate pe scena internațională, spunând despre liderul
O fotografie trucată cu ajutorul inteligenței artificiale, în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, apare alături de traficantul de persoane Jeffrey Epstein, circulă intens pe rețelele de socializare de la începutul lunii februarie. Imaginea, pr
Ioan Varga, finanțatorul CFR Cluj, a reacționat după zvonurile privind „amanetarea” jucătorilor. Acesta susține că toate datoriile clubului au fost achitate și salariile sunt la zi. CFR Cluj funcționează acum fără probleme financiare, iar situația descris
Elevii de gimnaziu de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca au obținut o calificare spectaculoasă în etapa națională a competiției internaționale de robotică FIRST LEGO League Challenge, ediția 2026, în urma fazei regionale desfășurate la f
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit, în premieră, forumul Indo-Român dedicat colaborării dintre mediul academic și cel de afaceri. La eveniment a participat și Ambasadorul Indiei în România
„Când copilul rămâne cu tăticul...” Acesta este mesajul postat de Vlăduța Lupău pe contul ei de social media, însoțit de un videoclip din arhiva personală în care soțul ei are grijă singur de copil. Video-ul este exact genul acela amuzant care circulă pe
Joi, 22 ianuarie, Cluj-Napoca găzduiește spectacolul „De la Cluj, în toată țara!”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Publicul se va bucura de artiști renumiți, muzică live și tradiții românești, într-un eveniment care celebrează identitatea și va
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile - zăpadă abundentă, gheață și drumuri greu accesibile, Supercom SA Florești anunță modificări temporare în programul de colectare a deșeurilor menajere pentru data de 8 ianuarie 2026. Măsura se aplică doar
Primăria comunei Florești a anunțat un program special de colectare a deșeurilor menajere pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2025-2026, astfel încât locuitorii să fie informați din timp și să evite neplăcerile cauzate de acumularea gunoiului menajer în
Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluție prin care susține crearea unui așa-numit „Schengen militar”, un cadru care ar permite deplasarea rapidă a trupelor și echipamentelor militare în interiorul Uniunii Europene, prin eliminarea frontierelor
Cursanții Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” urcă pe scena Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca. Colinde, muzică de iarnă și momente speciale, miercuri, în Piața Unirii
Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova a publicat o listă cu 178 magistrați care ar fi aderat la o poziție de sprijin pentru colegii lor judecători Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a lansat joi unul dintre cele mai dure avertismente de până acum la adresa aliaților, declarând că Alianța Nord-Atlantică este „următoarea ţintă a Rusiei”. Mesajul său, transmis în cadrul unei conferințe de presă și
Un concert programat pe 12 decembrie la Cluj-Napoca, susținut de dirijorul rus Andrey Boreyko și pianistul Nikolay Lugansky alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, a generat reacții dure din partea Ambasadei Ucrainei în România. În timp
CFR Cluj a remizat pe terenul Universității Craiova, scor 1-1, într-un meci din runda 19 a SuperLigii. Daniel Pancu vorbește despre consolidarea echipei și pregătirea pentru play-out
Un posibil scenariu al unui atac rusesc asupra României readuce în discuție capacitatea țării de a rezista de una singură până la sosirea forțelor aliate. Analize recente citate de presa internațională, inclusiv Bloomberg, indică faptul că România ar treb
Războiul dintre PNL Cluj și USR Cluj s-a extins la nivel național, după ce deputatul Radu Moisin a publicat un mesaj în care i-a acuzat pe cei din USR că nu le pasă de clujeni. Motivul? Ministerul Apărării condus de USR ar fi interzis ca la parada militar
Universitatea Craiova se confruntă cu probleme serioase pe postul de fundaș dreapta, după ce titularul Vasile Mogoș s-a accidentat și nu va putea evolua în meciul de luni, ora 19:00, din deplasare, cu Universitatea Cluj, contând pentru etapa a 19-a a Supe
Fostul șef al Armatei, generalul Ștefan Dănilă, a declarat recent că România nu reprezintă un interes vital pentru Federația Rusă și că scenariile unui atac direct asupra țării noastre sunt improbabile. Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevăru
CFR Cluj se confruntă cu un scandal intern de proporții, după ce Kurt Zouma a fost acuzat de colegi că nu își justifică salariul uriaș. Înfrângerea cu Dinamo a aprins vestiarul
Un eveniment cu totul special, încărcat de emoție și tradiție românească va avea loc la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale a României. Paul Surugiu-Fuego pregătește un spectacol de excepție, „Acasă, în Ardeal!”, în care va fi însoțit de patru artiste i
Un proiect de mare amploare, ce prevede înființarea unui cimitir multiconfesional modern, asemănător conceptelor urbanistice întâlnite în Suedia, se află în atenția urbaniștilor clujeni. Noul cimitir este propus pe o suprafață de peste șase hectare în com
Dan Petrescu și-a exprimat încrederea că România va câștiga în meciul cu Bosnia, din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Fostul antrenor îi încurajează pe „tricolori” să spere chiar la locul 1 în grupă
Astăzi, 12 noiembrie 2025, interpreta de muzică populară Vlăduța Lupău și soțul ei, fostul fotbalist Adrian Rus, aniversează șase ani de la ziua nunții, un moment de o profundă semnificație pentru cei doi. Cu această ocazie, artista a rememorat, împreună
O dilemă aparent banală a profesorului clujean Adrian Papahagi a stârnit un val de reacții neașteptate în mediul online, după ce acesta a publicat o imagine bizară de la o expoziție aflată în fața Universității Babeș-Bolyai. În descriere, Papahagi a notat