Conducerea Partidului Social Democrat se reunește luni, 9 noiembrie 2026, de la ora 10:00, la sediul central din Șoseaua Kiseleff nr. 10, pentru o nouă ședință a Biroului Permanent Național. Întâlnirea are loc într-un moment important pentru Executiv, car
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat botezul care a stârnit numeroase controverse în spațiul public, după ce partenerele de viață ale unor lideri PSD au apărut la eveniment purtând haine de blană, bijuterii și accesorii de lux, evalua
Primarul Clujului, Emil Boc, a reacționat la candidatura lui Alin Tișe pentru șefia PNL. Spune că nu a fost și nu este un susținător al acestuia, dar că statutul partidului permite oricărui membru să candideze
Alexandru Cordoș, noul prefect al județului Cluj, a trecut prin fiecare departament al instituției în primele zile de mandat. Ce spune despre blocajele găsite și ce schimbări vrea să facă în Prefectură
Realizarea pasajului de la Tăietura Turcului din Cluj-Napoca ar putea fi întârziată sau chiar blocată din cauza unor probleme care nu au fost prevăzute în documentația inițială a proiectului. Deputatul PSD Remus-Gabriel Lăpușan susține că studiul de fezab
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, candidează la șefia PNL la viitorul Congres al partidului. După 25 de ani în PNL, liberalul clujean spune că partidul a luat-o pe o direcție greșită și cere un PNL „fără dependență de USR, PSD sau de oric
Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu, a lansat un val de critici la adresa actualei conduceri a Ministerului Mediului și a PSD, în cadrul unei conferințe de presă în care a abordat mai multe subiecte controversate: revenirea unor directori în funcții
BNS cere ca salariul minim brut să urce la 4.652 de lei din 2027, de la 4.325 de lei acum. Un studiu prezentat marți arată că 1,4 milioane de angajați sunt plătiți la minim sau foarte aproape de el, iar salariul minim net acoperă mai puțin de jumătate din
România se confruntă cu un număr ridicat de anchete privind fraudele cu fonduri europene, însă Parchetul European (EPPO) reclamă că nu dispune de toți procurorii și polițiștii care ar fi trebuit să îi fie alocați. După ce procurorul european Cătălin Borco
Marcel Ciolacu confirmă că este în continuare cu Sorina Docuz, iubita cu 23 de ani mai tânără, după zvonurile privind anularea nunții.
Salariile demnitarilor din România ar putea fi majorate începând din 2027, prin intermediul noii legi a salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), care susține că veniturile miniștrilor, primarilor și secretarilor
Alexandru Cordoș, reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD), a fost numit ieri prefect al județului Cluj printr-o hotărâre de Guvern. Acesta o înlocuiește pe Maria Forna, susținută de PNL
Ilie Bolojan, fostul premier al României, a lansat un nou mesaj critic la adresa Partidului Social Democrat, după adoptarea ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară. Acesta susține că datele oficiale prezentate de Guvern confirmă rezultatele ob
Un nou sondaj de opinie realizat de CURS arată o imagine îngrijorătoare asupra percepției românilor privind situația țării, dar și o diferență importantă între principalele partide politice în ceea ce privește intenția de vot. Dacă duminica viitoare ar av
Alexandru Cordoș, consilier județean din partea PSD, și-a anunțat demisia în cadrul ședinței ordinare care a avut loc joi, 29 octombrie.
PSD Cluj a votat miercuri, 28 octombrie, nominalizarea lui Alexandru Cordoș pentru funcția de prefect al județului Cluj și a lui Florentin Burz pentru cea de subprefect. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe reunite a Biroului Permanent Județean și
25 de comune din județul Cluj s-ar putea afla în centrul discuțiilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României. PSD vrea să promoveze o reformă prin care localitățile mici ar putea fi comasate, însă criteriile exacte nu au fost încă stabi
Tinerii care nu au împlinit 35 de ani ar putea beneficia de condiții mai avantajoase pentru cumpărarea unei locuințe prin programul „Noua Casă”. Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care prevede reducerea avansului minim de la 15% la 5% pentru f
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că va propune premierului Luca Niculescu două reforme majore: reorganizarea administrativ-teritorială a României și restructurarea agențiilor și companiilor de stat. Potrivit liderului social-democrat, Guvernul
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 26 octombrie, că taxele pentru populație și companiile românești nu vor crește anul viitor.
Fostul premier al României, Ilie Bolojan, a lansat un atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu, pe care îl acuză că încearcă să își pregătească scuzele pentru un eventual eșec în gestionarea finanțelor publice. Într-un mesaj public, Bolojan critică declaraț
Remus Lăpușan, consilier județean din partea PSD, a anunțat că pasajul rutier de la Jucu este aproape de finalizare și în cel mai scurt timp traficul din zona respectivă va fi fluidizat.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj despre viitorul Partidului Național Liberal, în contextul intrării formațiunii în opoziție. Acesta susține că există riscul ca PNL să se divizeze și face apel la unitate, echilibru și
Pasajul rutier de la Jucu, construit pe DN1C, drumul care leagă Cluj-Napoca de Dej, a fost finalizat, anunță Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Deși inaugurarea era programată pentru vineri, oficialul susține că deschiderea ar
PSD îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării sale nu au reușit să reducă deficitul bugetar, după ce datele Eurostat pentru trimestrul al doilea din 2026 au indicat un deficit de 9,2% din PIB pentru R
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, cere Executivului condus de Luca Niculescu și PSD-ului să finanțeze Spitalul Monobloc de Copii din Cluj. El a precizat că acest spital nu trebuie fie victima războaielor politice. Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit!
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituționale mai multe prevederi dintr-o lege inițiată de parlamentari PNL și PSD, care vizează înăsprirea măsurilor aplicate copiilor sub 14 ani care comit fapte penale. Judecătorii constituționali
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că Nicușor Dan și-ar fi consolidat poziția la conducerea statului prin soluția politică în urma căreia a fost format Guvernul condus de Luca Niculescu.
Bogdan „Bob” Rădulescu, comediant și actor din Cluj, a publicat un mesaj extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, după revenirea Partidului Social Democrat (PSD) la guvernare. Artistul și-a exprimat dezamăgirea față de actuala formulă politică ș
Maria Forna demisionează din funcția de prefect al județului Cluj, după ce Parlamentul a învestit Guvernul Niculescu. Rămâne în funcție până la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Ce proiect consideră cea mai importantă moștenire a mandatului