La 90 de ani, când mulți oameni privesc în urmă la o viață plină de experiențe, o clujeancă a ales să își împlinească un vis pe care l-a purtat în suflet mai bine de șapte decenii. Amalia-Susana Tușa (Lupaș-Birza), considerată cea mai vârstnică studentă d
Daniel David, rectorul UBB Cluj, explică reforma Bologna 2.0 și schimbările pregătite pentru universități: microcertificări, programe flexibile și mai multă autonomie.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pregătește una dintre cele mai importante campanii de admitere din ultimii ani, iar viitorii studenți au motive serioase să fie atenți la noutățile anunțate pentru anul universitar 2026-2027. Cea mai mare univers
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat oficial organizarea unei selecții pentru ocuparea unui post vacant în cadrul instituției, iar cei interesați mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a-și depune dosarele. Este vorba despre un p
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se pregătește pentru una dintre cele mai importante sesiuni de admitere din ultimii ani. Pentru anul universitar 2026-2027, UBB scoate la concurs peste 31.900 de locuri la licență și master, iar noutățile anunțat
Alexandra Căpitănescu a impresionat publicul la Eurovision și televotingul european cu piesa „Choke Me”, aducând țării unul dintre cele mai bune rezultate din istoria competiției.
UMF Cluj găzduiește pe 8-9 mai a IV-a ediție EuroPhyz Quiz, o competiție internațională de fiziologie cu 62 de studenți din România, Croația și Republica Moldova. Quiz Master: un profesor din Malaezia
UTCN Cluj-Napoca a participat la săptămâna de lucru a alianței europene EUt+, găzduită de Universitatea Politehnică din Cartagena, Spania. Reprezentanții universității clujene au fost implicați în decizii strategice privind mobilitatea studenților
Rezultat de excepție pentru sportul românesc și, în mod special, pentru Cluj-Napoca: România a devenit Campioană Europeană la Campionatul European de Taekwon-do ITF desfășurat în 2026 la Maribor, Slovenia, iar sportivii de la Delta Taekwon-do Academy Cluj
Alegerile desfășurate aseară pentru conducerea Baroului Cluj au fost marcate de organizare dificilă și cozi uriașe, după ce peste 1.000 de avocați au fost nevoiți să voteze folosind doar opt ștampile.
Universitatea tehnică din Cluj-Napoca invită clujenii la o experiență artistică aparte, care îmbină designul, dialogul și ideea de comunitate. Expoziția „NODUL. Fire în conexiune” poate fi vizitată în aceste zile la Galeria Casa Matei, iar organizatorii p
Studenții actuali ai Universității Babeș-Bolyai nu vor plăti taxe majorate în anul universitar 2026-2027. Noile cuantumuri se aplică doar viitorilor admiși, cu reduceri și măsuri de sprijin social. Ajustarea treptată asigură condiții optime de studiu și c
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat că studenții actuali nu vor avea de plătit taxe majorate în acest an universitar. Noile creșteri, care respectă cerințele legale și contractul instituțional dintre Ministerul Educației și universi
Filarmonica de Stat „Transilvania” propune publicului clujean un eveniment cu totul neobișnuit: un concert vocal-simfonic dedicat exclusiv muzicii din jocuri video celebre
Echipa Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost selectată să participe, la începutul lunii aprilie 2026, la cel mai important concurs de econometrie din lume
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Cluj a fost făcut odată cu semnarea Contractului de finanțare pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj–Dej. Ministerul Transporturilor și Compania Națio
Comitetul Studenților din Cluj-Napoca avertizează că un proiect de creștere majoră a taxelor de admitere și școlarizare va fi votat în curând în Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Plenul Senatului a adoptat legea care permite finanțarea modernizării liniei feroviare Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, un proiect strategic pentru infrastructura de transport din vestul României. Anunțul a fost făcut luni seară, 22 decembrie 2025, de preșe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va organiza, în perioada 23–26 februarie 2026, Winter School of Clinical Neurotechnology, un eveniment internațional desfășurat în cadrul alianței universitare NeurotechEU.
Serviciul Român de Informații (SRI) își continuă campania de recrutare în rândul tinerilor din mediul universitar, revenind la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu studenții interesați de o carieră în domeniul securității naționale. După evenimentul org
Prof. Dr. Adrian Bartoș, Master Surgeon certificat internațional, aduce la Cluj chirurgie minim invazivă la standarde globale, cu recuperare rapidă și siguranță pentru pacienți.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj a organizat un workshop dedicat NeurotechEU, rețeaua europeană pentru neuroștiințe și tehnologie. Evenimentul a adus împreună studenți
După alegerea lui Ciprian Ciucu ca primar general al Bucureștiului, Primăria Sector 6 va fi condusă interimar de Paul Moldovan, un clujean cu experiență vastă în administrație publică și proiecte europene
O ucraineancă, refugiată de război, a transformat Cluj-Napoca în scena ei! Femeia transformă înotul artistic într-o capodoperă
PSD trimite în consiliul local un antreprenor clujean, co-fondatorul Salad Box și managing partner al unei firme de construcții de hale
Românii sunt provocați să transforme caloriile de sărbători în energie pentru fapte bune! Christmas Challenge: End Strong & Start Strong, eveniment 100% online și caritabil, aduce trei zile de educație în fitness și mobilitate sub îndrumarea antrenorului
O ședință tensionată are loc astăzi în cadrul conducerii USR, după izbucnirea scandalului legat de studiile ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu. Potrivit unor surse din interiorul formațiunii, o parte dintre membrii Biroului Național intenționează să sol
Activistul clujean Adrian Dohotaru răspunde provocării viceprimarului Dan Tarcea și formulează o serie de propuneri detaliate privind dezvoltarea orașului, integrând atât critici constructive, cât și soluții concrete. Reacția sa vine după ce Tarcea a publ
Modernizarea căii ferate Cluj – Suceava prinde contur: tronsonul Pojorâta – Suceava, de peste 82 km, intră într-un proiect uriaș de reabilitare. Investiția, estimată la peste 2 miliarde de euro, va aduce viteze de până la 160 km/h
Filip Lariu, un tânăr diplomat din Cluj, reprezintă România la ONU în cadrul Săptămânii Dreptului Internațional, evidențiind profesionalismul noii generații de experți români în relații internaționale.