Accident grav în Cluj: Doi tineri răniți după impactul dintre un Audi și un Ford. A spulberat gardul unei case și a ajuns cu Ford-ul în curte

Accident în această seară în Cluj,localitatea Sântioana! Un șofer a rupt gardul unei case și s-a oprit în curte. După impactul violent cu un Audi, mașina a ajuns pe proprietatea unui localnic

Un accident rutier spectaculos s-a produs în această seară în localitatea Sântioana, județul Cluj. În urma impactului puternic dintre două autoturisme, unul dintre șoferi a pierdut controlul direcției, a rupt gardul unei case și s-a oprit cu mașina în curtea unui localnic.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla, care au găsit cele două autoturisme avariate. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată în urma impactului.

Doi tineri, în vârstă de aproximativ 25 de ani, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru investigații suplimentare.

La intervenție au participat o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.

Comentarii Facebook