Piața imobiliară din România s-ar putea confrunta cu o corecție majoră în următorii ani, avertizează economistul Radu Georgescu, fost director financiar în cadrul diviziei financiare General Electric România. Acesta susține că prețurile locuințelor sunt p
România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice din UE: 5,2%, față de 1,4% în Irlanda sau 1,8% în Germania. Mai mult de jumătate din datoria țării e în valută, iar raportul datorie/PIB a crescut cu 4,5 puncte procentuale într-un singur an
Traficul aerian de pasageri din România a crescut cu 7,8% în primul trimestru din 2026, ajungând la peste 6 milioane de pasageri. Aeroportul din Cluj-Napoca s-a menținut pe locul al doilea în țară
Celebrul chirurg clujean Alexandru Georgescu a primit la Basel premiul „Gigantul Chirurgiei Mâinii”. Prin premiul, profesorul Alexandru Georgescu confirmă încă o dată poziția sa de referință în chirurgia mâinii și microchirurgia reconstructivă la nivel mo
Clujul se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai impresionante evenimente sportive ale anului. Sâmbătă, 6 iunie, munții Apuseni vor fi scena unei ediții istorice a competiției .msg Maraton Apuseni, care marchează 15 ani de existență printr-o iniția
Profesorul clujean Adrian Papahagi a publicat un nou mesaj cu tentă politică și geopolitică pe rețelele de socializare, în care vorbește despre influența Rusiei în România și în Europa, susținând necesitatea unei acțiuni ferme împotriva structurilor pe ca
U Cluj continuă campania de transferuri! „Studenții” au adus un fundaș cotat la 700.000 de euro
Actorul Bob Rădulescu, atac devastator la adresa fostului ministru al Culturii după scandalul de la Opera din Cluj: „Ești un mwist incredibil pentru mizeria pe care ai făcut-o orașului”
Organizatorii KAPITAL Festival au anunțat oficial că ediția din 2026 nu va mai avea loc, evenimentul fiind reprogramat pentru anul 2027. Decizia vine după luni de pregătiri intense și peste 100 de oameni implicați în dezvoltarea unui format îmbunătățit, d
Retragerea lui Ciprian Deac continuă să provoace emoții puternice în Cluj-Napoca, iar unul dintre cele mai impresionante mesaje a venit din partea europarlamentarului PSD Vasile Dîncu. Acesta a publicat un text amplu și profund despre fostul căpitan al CF
FMI vine cu un avertisment dur pentru țările Uniunii Europene: fără reforme serioase și rapide, cheltuielile uriașe cu pensiile, apărarea și energia riscă să împingă multe state europene într-o criză a datoriei publice în următorii ani. Printre cele mai s
Un nou model de evaluare a competențelor clinice a fost testat în această săptămână la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în cadrul unui program pilot dedicat studenților internaționali ai Facultății de Medicină. În perio
Corul de copii „Junior Vip” va reprezenta oficial România la cea de-a 14-a ediție a World Choir Games 2026, cea mai mare competiție corală din lume, considerată de mulți adevărata „Olimpiadă a corurilor”. Evenimentul va avea loc între 6 și 16 august, î
România se numără printre primele trei țări din UE cu cei mai mulți angajați femei în IT, potrivit datelor Eurostat pentru 2025. Cu o pondere de 28,6%, țara noastră este depășită doar de Danemarca și Suedia
UMF Cluj a organizat primul examen clinic de tip OSCE pentru studenții la medicină în franceză și engleză. 50 de participanți, cinci stații practice, opt minute la fiecare. Ce înseamnă asta și de ce contează pentru viitorii medici care vor să profeseze în
Vești importante pentru românii care locuiesc în străinătate și conduc mașini înmatriculate în România. Uniunea Europeană pregătește o schimbare majoră privind inspecțiile tehnice periodice, iar noua măsură ar putea elimina una dintre cele mai mari proble
Unul dintre cei mai proeminenți medici ginecologi ai Clujului, prof. dr. Vasile-Florin Stamatian, a ajuns în fața instanțelor de judecată după ce Spitalul Clinic Județean de Urgență a refuzat să îi prelungească contractul pentru activitatea medicală
Tot mai mulți români aleg să călătorească alături de animalele lor de companie, însă puțini știu că acest lucru vine la pachet cu reguli clare și, uneori, destul de stricte. În Uniunea Europeană, deplasarea cu câini, pisici sau dihori este atent reglement
Profesorul clujean Adrian Papahagi nu are o părere prea bună despre USR și îi cere lui Ilie Bolojan să transforme PNL într-un partid „conservator”, departe de valorile diametral opuse ale USR.
O grupare formată din patru cetățeni români este acuzată că a deturnat un transport internațional de marfă și a sustras produse cosmetice în valoare de aproximativ 975.000 de euro dintr-un camion oprit pe o autostradă din Franța
Prima ediție TILIA – Today’s Ideas and Leadership in Action (Summitul Orașelor din România), organizată de Fundația IULIUS, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pe 23 și 24 aprilie, la Palatul Culturii din Iași, a a
Prima ediție Metal Minds de la UTCN Cluj-Napoca și-a desemnat câștigătorii. 46 de studenți împărțiți în 19 echipe au analizat structuri metalice iconice din toată lumea, de la Podul Elisabeta din Cluj până la The Shard din Londra
Prof. dr. Doru Paul, oncolog român la Weill Cornell Medicine din New York, a conferențiat luni la UMF Cluj în cadrul seriei „Aula Magna". Tema: „Teoria homeodinamică a vieții"
Vânzările de mașini complet electrice cresc enorm pe marile piețe auto din Europa. Potrivit unei analize publicate de Reuters, șoferii europeni se reorientează rapid către vehiculele electrice, după ce Iran a devenit punctul central al unui conflict care
Introducerea sistemului european de intrare-ieșire (EES) în spațiul Schengen Area a generat un val de probleme în aeroporturile din Europa, unde pasagerii se confruntă cu întârzieri majore la controlul de frontieră. În unele cazuri, timpul de așteptare a
Interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare devine un subiect major pe agenda Uniunii Europene, după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a decis să convoace o videoconferință la nivel înalt pentru a accelera discuțiile privind o posi
Mutare-surpriză la CFR Cluj! În mijlocul play-off-ului echipa din Gruia s-a despărțit amiabil de atacantul cu peste 100 de prezențe în echipa națională a țării sale
Ouă în copaci și oameni stropiți pe stradă! Cele mai bizare obiceiuri de Paște din lume
Administrația condusă de Donald Trump analizează un scenariu care ar putea redesena complet harta militară a Europei: relocarea trupelor americane din statele NATO considerate „nesolidare” în timpul conflictului din Orientul Mijlociu către țări percepute
Republica Moldova nu mai este văzută doar ca o țară care caută protecție, ci începe să fie percepută ca un posibil furnizor de securitate pentru întreaga Europă. Într-un context regional tensionat, autoritățile de la Chișinău transmit un mesaj clar: adera