Liderul UDMR, deputatul de Cluj, Csoma Botond, estimează că Guvernul condus de Luca Niculescu va rezista cel puțin șase luni, fără a exclude posibilitatea ca Executivul să rămână la putere până în 2028. Totodată, acesta avertizează că UDMR nu va susține n
Deputatul Remus Lăpușan a transmis un mesaj după ce Guvernul a primit votul de învestitură, susținând că România trebuie să intre într-o nouă etapă, în care accentul să fie pus pe economie, investiții, sănătate și sprijinirea cetățenilor.
Deputatul Remus Lăpușan a transmis un mesaj de susținere pentru Alexandru Rogobete, în care a evidențiat măsurile și investițiile din domeniul sănătății, inclusiv deblocarea proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Deputatul clujean Remus Lăpușan a prezentat principalele măsuri avute în vedere pentru dezvoltarea agriculturii românești, în contextul audierilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Deputatul clujean Remus Lăpușan a anunțat că PSD intră la guvernare: „România nu-și mai permite continuarea blocajului politic și economic”
Remus Lăpușan, deputat clujean, atrage atenția asupra importanței continuității tratamentelor medicale pentru pacienții cu boli grave, cronice sau rare.
Deputatul clujean Remus Lăpușan promovează inițiativa legislativă privind instituirea zilei de 13 octombrie ca Ziua Națională a Siguranței Locuinței.
Senatul a adoptat un proiect de lege care ar putea veni în sprijinul familiilor pacienților oncologici adulți. Inițiativa legislativă prevede extinderea dreptului la concediu și indemnizație pentru persoanele care își însoțesc rudele diagnosticate cu canc
Deputatul clujean Remus Lăpușan critică proiectul de lege care prevede dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea faptei din infracțiune în contravenție.
Un deputat de Cluj a avut parte de o surpriză picată din cer, chiar înaintea negocierilor pentru noul Guvern. Csoma Botond a găsit o explicație amuzantă.
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, critică direcția politică și economică urmată de actuala guvernare și susține că România are nevoie de o schimbare de strategie. Social-democratul afirmă că desemnarea premierului ar fi trebuit să țină cont de partidu
Deputatul clujean Remus Lăpușan anunță că nu va vota noul Guvern: „Poziția mea este una clară și asumată”
Deputatul PSD de Cluj Remus Lăpușan îl atacă pe Siegfried Mureșan: „România nu poate fi condusă din birourile de la Bruxelles”
Deputatul clujean Remus Lăpușan atrage atenția asupra întârzierilor tot mai mari la plata lucrărilor executate în cadrul proiectelor publice și susține că firmele de construcții nu pot fi transformate în „creditorii” statului.
Remus Lăpușan, deputat de Cluj, mesaj pentru locuitorii din Apuseni, de Ziua Munților: „Să ducem mai departe lucrurile care contează”
Prima ediție a evenimentului „Ziua Munților Apuseni” continuă duminică, 20 septembrie, la Rișca-Pleș, județul Cluj. Deputatul clujean Remus Lăpușan i-a îndemnat pe clujeni să participe la eveniment și în cea de-a doua zi de sărbătoare.
c. Deputatul clujean Remus Lăpușan: „Educația este baza dezvoltării viitorului”
Deputatul clujean Remus Lăpușan a reacționat după ce președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României. Mureșan a acceptat propunerea și urmează să negocieze formarea unui guvern și
Deputatul PSD Cluj Remus Lăpușan critică evoluția prețurilor la carburanți și susține că scumpirea motorinei pune presiune atât pe bugetele familiilor, cât și pe transportatori, fermieri și antreprenori.
Un consilier județean AUR din Cluj apare în primul rând al îmbrâncelilor cu jandarmii la protestul ciobanilor din Piața Victoriei. Adrian Stețca spune că a mers la București să susțină oierii și dă vina pe instigatori
Parlamentul a votat din nou legea care stabilește numărul urșilor care pot fi împușcați în România, după ce președintele Nicușor Dan a cerut reexaminarea actului normativ. Legislativul a respins solicitarea șefului statului și a adoptat legea în aceeași f
Deputatul clujean Remus Lăpușan a comentat protestul agricultorilor din Piața Victoriei, unde manifestațiile au degenerat marți în confruntări între protestatari și jandarmi.
Deputatul clujean Remus Lăpușan a transmis un mesaj cu ocazia expoziției „Scoarțe, Covoare, Păretare - 10 ani în UNESCO”, găzduită la Palatul Parlamentului.
UDMR ar putea condiționa sprijinul pentru învestirea unui viitor Guvern de respingerea proiectului de lege privind drapelul național, inițiat de AUR. Anunțul a fost făcut de deputatul UDMR de Cluj, Csoma Botond, care spune că formațiunea va ridica acest s
Deputatul clujean Remus Lăpușan a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, subliniind că educația trebuie să rămână o prioritate națională și că problemele cu care se confruntă sistemul nu trebuie ignorate.
Deputatul clujean Remus Lăpușan a participat la cea de-a XXIX-a ediție a evenimentului „Jocu’ de pe Câmpie”, desfășurat în comuna Mociu.
Lemne gratuite pentru clujeni! Primăria Vultureni oferă localnicilor lemnul vechi rezultat după repararea acoperișului Căminului Cultural.
Deputatul clujean Csoma Botond, lider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților, a reacționat dur după atacul lansat de Cătălin Drulă la adresa formațiunii sale, în scandalul privind modificările din Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a transmis un mesaj despre situația politică din România, după o perioadă de 120 de zile în care țara a funcționat fără un Guvern cu puteri depline.
Tensiunile din PNL se adâncesc după votul de învestire a Guvernului Veștea. Liberalii care au ales să voteze alături de parlamentarii PSD pentru instalarea noului Executiv își vor pierde sprijinul politic și funcțiile pe care le dețin în Camera Deputațilo