Miercuri 21 Octombrie

Remus Lăpușan, mesaj după votul pentru Guvern: „S-a terminat cu austeritatea! De azi începe responsabilitatea guvernării”


Deputatul Remus Lăpușan a transmis un mesaj după ce Guvernul a primit votul de învestitură, susținând că România trebuie să intre într-o nouă etapă, în care accentul să fie pus pe economie, investiții, sănătate și sprijinirea cetățenilor.

Social-democratul afirmă că perioada măsurilor de austeritate trebuie să lase loc unor soluții concrete pentru problemele cu care se confruntă populația și mediul de afaceri. Acesta a criticat situațiile în care firmele au așteptat luni întregi să își primească banii de la stat, iar investițiile au fost blocate.

„De aici înainte, nu mai există scuze. Se încheie perioada în care austeritatea a fost prezentată ca singura soluție, în care firmele au așteptat luni întregi banii statului, investițiile au fost blocate, iar oamenilor li s-a cerut mereu să mai suporte puțin”, a transmis Remus Lăpușan.

Deputatul consideră că prioritățile guvernării trebuie să vizeze relansarea economiei, creșterea investițiilor și îmbunătățirea serviciilor publice. În opinia sa, statul trebuie să își achite obligațiile, să deblocheze proiectele de investiții și să nu mai transfere toate dificultățile asupra cetățenilor.

Remus Lăpușan cere măsuri concrete pentru populație

Remus Lăpușan a subliniat că efectele deciziilor politice trebuie să se reflecte în viața de zi cu zi a românilor, de la cheltuielile familiilor și situația pensionarilor până la accesul pacienților la tratamente și serviciile educaționale.

„Nu mai este timpul pentru «îmi asum». Este timpul pentru «rezolvăm»”, a afirmat deputatul.

Acesta a mai precizat că economia trebuie repornită pentru a oferi oamenilor stabilitate, venituri mai bune și siguranță, în timp ce antreprenorii și angajații trebuie sprijiniți pentru a contribui la dezvoltarea economică.

În mesajul său, Remus Lăpușan a atras atenția și asupra importanței sănătății și educației, precum și a măsurilor destinate persoanelor vulnerabile. El consideră că aceste domenii nu trebuie privite doar ca simple cheltuieli bugetare, ci ca responsabilități directe ale statului față de cetățeni.

Deputatul a recunoscut că schimbările nu pot apărea peste noapte, însă a cerut stabilirea unei direcții clare pentru perioada următoare, cu mai puțină presiune asupra populației și mai multă responsabilitate din partea autorităților.

„Guvernul a primit votul. De acum începe munca adevărată. Iar oamenii trebuie să simtă că statul este din nou de partea lor”, a conchis Remus Lăpușan.

Comentarii Facebook