Lemne gratuite pentru clujeni! O comună din Cluj termină acoperișul Căminului Cultural și le dă oamenilor tot lemnul vechi: „E păcat să-l aruncăm”

Locuitorii unei comune din județul Cluj vor putea primi în weekend gratuit lemne pentru foc, după finalizarea unei investiții importante la Căminul Cultural. Primăria Vultureni a decis ca tot lemnul vechi rezultat în urma lucrărilor de reparare a acoperișului să nu fie aruncat, ci să ajungă la oamenii din comună care au nevoie de el pentru încălzirea locuințelor.

Lucrările la acoperișul Căminului Cultural din Vultureni sunt aproape de final, iar investiția, în valoare de aproximativ 350.000 de lei, a fost realizată în numai două săptămâni.

Primarul comunei Vultureni, Paul Cecan, a declarat pentru Știri de Cluj că lucrările urmează să fie finalizate luni, însă oamenii interesați de lemnul rezultat în urma înlocuirii acoperișului vor putea veni să îl ridice gratuit începând din acest weekend.

Lemnul vechi de la Căminul Cultural din Vultureni ajunge gratuit la localnici

În loc ca materialul lemnos rezultat în urma lucrărilor să fie aruncat, administrația locală a decis să îl ofere locuitorilor comunei care îl pot folosi pentru foc.

„Având în vedere că luni vom finaliza reparația acoperișului Căminului Cultural din Vultureni, locuitorii comunei care au nevoie de lemn pentru foc pot veni să ia gratuit lemnul vechi rezultat în urma lucrărilor. Lemnul care ne rămâne îl dăm oamenilor, să nu îl aruncăm”, a declarat primarul Paul Cecan pentru Știri de Cluj.

image.png

Potrivit edilului, distribuirea poate începe încă din acest weekend. Astfel, lemnul vechi care altfel ar fi trebuit îndepărtat după șantier va putea fi valorificat direct de localnici.

Acoperișul Căminului Cultural din Vultureni, Cluj, a costat aproximativ 350.000 de lei

Repararea acoperișului a durat aproximativ două săptămâni, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 350.000 de lei.

Finanțarea lucrărilor a fost asigurată din mai multe surse, inclusiv cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, iar 50.000 de lei au fost obținuți prin pachetul de solidaritate. Primarul Paul Cecan spune că administrația locală a fost sprijinită  în demersurile pentru obținerea fondurilor de deputatul Remus Lăpușan și de președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe.

„Remus Lăpușan ne-a ajutat cu amendamentele și cu fondurile de solidaritate și îi mulțumesc pentru sprijin. De asemenea, îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru că ne-a susținut să putem duce la capăt această lucrare. Era un obiectiv important pentru comună și mă bucur că am reușit să-l finalizăm”, a declarat Paul Cecan pentru Știri de Cluj.

Iar administrația locală a găsit o utilitate inclusiv pentru ceea ce rămâne după șantier: lemnul vechi nu va ajunge la gunoi, ci în gospodăriile locuitorilor din Vultureni care au nevoie de el pentru foc.

image.png

Comentarii Facebook