Deputatul clujean Remus Lăpușan se opune dezincriminării substanțelor interzise: „Nu se combat cu pedepse mai mici!”


Deputatul clujean Remus Lăpușan critică proiectul de lege care prevede dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea faptei din infracțiune în contravenție. Parlamentarul consideră că o asemenea modificare ar putea slăbi eforturile de combatere a consumului de droguri și susține că România are nevoie de mai multe măsuri de prevenție și tratament.

Într-un mesaj public, Remus Lăpușan a criticat inițiativa legislativă atribuită parlamentarilor Cristian Ghinea (USR), Daniel Fenechiu (PNL) și Victoria Stoiciu. Potrivit deputatului, propunerea prevede sancționarea deținerii de droguri pentru consum propriu cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, în locul sancțiunilor penale.

Proiectul de lege privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu este o direcție greșită! Vorbim despre un fenomen care distruge vieți, destramă familii și pune în pericol viitorul copiilor noștri. În loc să consolidăm măsurile de prevenție și combatere a consumului, ajungem să discutăm despre transformarea unor infracțiuni în simple contravenții”, a transmis parlamentarul clujean, care le-a cerut inițiatorilor să prezinte public dovezile care stau la baza propunerii și garanțiile că modificarea nu va afecta lupta împotriva consumului de droguri.

Deputatul clujean Remus Lăpușan se opune dezincriminării stupefiantelor: „Nu se combat cu pedepse mai mici!”

Deputatul susține că România ar trebui să investească în centre de dezintoxicare, tratament și recuperare, precum și în servicii de sprijin pentru persoanele dependente și familiile acestora.

De asemenea, parlamentarul consideră necesară prezența psihologilor și a specialiștilor în școli, alături de programe de prevenție care să îi ajute pe tineri să evite consumul de droguri.

Lăpușan a subliniat că autoritățile trebuie să acorde prioritate protejării copiilor, sprijinirii persoanelor care se confruntă cu dependența și combaterii rețelelor de trafic de droguri. În mesajul său, Remus Lăpușan a întrebat cum ar putea fi protejați copiii și cum ar putea fi împiedicate rețelele de trafic să profite de eventualele lacune legislative.

Acesta a atras atenția și asupra dificultăților cu care se confruntă părinții care caută ajutor pentru copiii afectați de consumul de droguri.

În opinia deputatului clujean, reducerea sancțiunilor nu ar trebui să reprezinte prioritatea autorităților în condițiile în care există încă nevoi importante în domeniul prevenției și tratării dependenței.

„Copiii trebuie protejați, persoanele dependente trebuie ajutate, iar traficanții trebuie pedepsiți cu fermitate! România are nevoie de prevenție, tratament și siguranță, nu de relaxarea legislației privind drogurile!”, a transmis Remus Lăpușan, pledând pentru măsuri de prevenție, tratament și siguranță.

Comentarii Facebook