Călătorii care circulă cu trenul între București și Cluj-Napoca au acum acces la vagoane bar-bistro modernizate, după ce CFR Călători a schimbat repartizarea acestora pe mai multe rute din țară. Cele două vagoane bar-bistro aflate în serviciul comercial a
România a avut parte de cea mai geroasă noapte din această toamnă! Temperaturile au coborât sub zero grade în aproape toată țara, iar în unele localități din Transilvania s-au înregistrat valori de-a dreptul surprinzătoare pentru începutul lunii noiembrie
Succesiunea privind patrimoniul lăsat de Mircea Lucescu a fost încheiată oficial, iar soția sa, Elena, și fiul său, Răzvan Lucescu, au preluat participațiile deținute de fostul tehnician în mai multe afaceri. Cea mai importantă componentă a moștenirii est
Dușul walk-in nu are ușă și, de obicei, nici cădiță, deci arată aerisit și se curăță ușor. Nu se potrivește însă în orice baie, iar o greșeală de planificare se vede imediat: apă pe jos sau o scurgere care nu face față. Iată cum verifici dacă ai loc pentr
Cluj-Napoca apare într-un dosar de proxenetism instrumentat la Constanța: 15 tinere ar fi practicat prostituția pentru 12 suspecți, în 20 de orașe și în Germania. Polițiștii au făcut 37 de percheziții în șapte județe
Telefoanele vechi, încărcătoarele, cablurile și alte aparate electronice mici pot fi lăsate gratuit la poștă. Până în martie 2027, aproximativ 4.700 de oficii ale Poștei Române din toată țara vor avea recipiente de colectare, inclusiv cele din județul Clu
Primarul Clujului, Emil Boc, a reacționat la candidatura lui Alin Tișe pentru șefia PNL. Spune că nu a fost și nu este un susținător al acestuia, dar că statutul partidului permite oricărui membru să candideze
Un proiect legislativ depus în Parlament prevede acordarea unui ajutor financiar de până la 600 de lei pe lună pentru plata chiriei, dar și reduceri de 50% la transportul public. Măsurile îi vizează pe tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă
Numărul turiștilor cazați în România a crescut în septembrie cu 4,8%, la 1,322 milioane de persoane, arată datele INS. Înnoptările au urcat cu 3,6%. Pe primele nouă luni, însă, creșterea e mult mai mică, iar gradul de ocupare a scăzut. Vezi ce județe au a
România a înregistrat peste 11 milioane de sosiri în structurile de primire turistică în primele nouă luni ale anului 2026, în creștere cu 1,2% față de aceeași perioadă din 2025. Cu toate acestea, gradul de utilizare a locurilor de cazare a scăzut, potriv
O metodă inovatoare de cultivare a plantelor, care nu necesită deloc pământ, a ajuns în școlile din Cluj-Napoca! Elevii de la Liceul Teoretic „Eugen Pora” au devenit mici cercetători și au început să experimenteze o tehnologie modernă prin care pot crește
Percheziții la case și firme din județul Cluj și din alte trei județe, într-un dosar de înșelăciune de aproximativ 300.000 de dolari. Polițiști și jandarmi clujeni au participat la acțiune, iar cinci persoane vor fi duse la audieri
Cinci străzi din Cluj-Napoca urmează să primească denumiri oficiale. Patru dintre ele vor purta numele unor personalități iar cea de-a cincea va fi botezată „Colibri”
Locuințele cumpărate cu credit ipotecar în Transilvania, regiunea din care face parte și Clujul, au costat în medie 121.619 de euro anul acesta. Doar 443 de euro le despart de cele din București. Ardelenii iau și cele mai mari credite după bucureșteni, da
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, angajați cu normă întreagă și cu venituri nete de cel mult 4.000 de lei, ar putea primi un sprijin de până la 600 de lei pe lună pentru plata chiriei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii nr.
Șoferii care circulă vineri, 30 octombrie, pe DN1F trebuie să se pregătească pentru restricții de circulație în zona localității Topa Mică, județul Cluj. Traficul se va desfășura alternativ, pe un singur sens, pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de
România a făcut progrese economice și sociale importante după căderea comunismului, însă inegalitățile dintre regiuni și nostalgia unei părți a populației pentru regimul Nicolae Ceaușescu ridică semne de întrebare. Aceasta este concluzia unei analize publ
Un șofer de TIR în vârstă de 35 de ani, din județul Cluj, a fost implicat într-un eveniment rutier pe DN 13, în apropierea localității Hoghiz, zona Pădurea Bogății, din județul Brașov.
Trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, cercetați de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune, au fost reținuți în Germania și Polonia, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media. Anchetatorii îi suspectează că ar face parte
Șoferii care circulă pe DN1F, între localitățile Mihăiești și Topa Mică, trebuie să se pregătească pentru restricții de circulație în perioada 28–30 octombrie 2026. Măsurile vor fi aplicate zilnic, în intervalul orar 08:00–17:00, pentru executarea unor lu
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță că a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în incendiul izbucnit în 14 septembrie 2026
Situație incredibilă pe calea ferată! Un tren CFR a transformat o călătorie obișnuită într-un adevărat coșmar
Mai sunt doar câteva săptămâni până când orașele din România vor începe să strălucească sub luminițele de Crăciun! Târgurile de sărbători își vor deschide porțile începând cu 13 noiembrie 2026, iar organizatorii pregătesc căsuțe cu bunătăți tradiționale,
Salvamont Cluj a fost chemat de două ori în ultimele 24 de ore. În toată țara, salvamontiștii au avut 15 intervenții și au salvat 17 persoane. Două dintre ele au fost duse la spital
ANM a emis cod galben de ceață pentru 40 de localități din județul Cluj, valabil duminică între orele 8.00 și 10.00. Vizibilitatea scade local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri la Turda, Dej, Gherla, Câmpia Turzii și Apahida
Un tânăr de 24 de ani din Turda a murit sâmbătă noaptea pe DN 11, în județul Brașov. Mașina lui ar fi intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un ansamblu de vehicule. Poliția a deschis un dosar penal
Start-Up Nation a redeschis înscrierile pentru 17.600 de locuri la cursurile de antreprenoriat. Tinerii între 18 și 30 de ani care termină cursul de 40 de ore pot primi până la 250.000 de lei pentru afacere
La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 11:30, a fost înregistrat un accident rutier pe Calea Dorobanților din municipiul Cluj-Napoca, în care au fost implicate un autoturism și un moped.
IKEA confirmă deschiderea primului său magazin din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului de regenerare urbană RIVUS, dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim. Noul magazin va avea o suprafață de peste 17.000 de metri pătrați și va include un restau
Accident pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca! Un livrator de mâncare a fost implicat! Traficul este îngreunat