Social

Primarul din Sfântu Gheorghe somat de prefectură după ce a arborat doar steagul Ungariei în tot orașul

  





Prefectura județului Covasna l-a somat pe primatul din Sfântu Gheorghe să arboreze şi drapelul României lângă steagurile roşu-alb-verde, cu care a pavoazat străzile din municipiu în cinstea Zilei maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.

Conducerea Prefecturii Covasna menţionează, într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES, că, potrivit legii, drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional.

Ca urmare a arborării, în data de 13.03.2018, a mai multor drapele ale Ungariei în centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, Instituţia Prefectului Judeţul Covasna a transmis o somaţie Primarului municipiului Sfântu Gheorghe, prin care s-a solicitat respectarea prevederilor Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Potrivit art.7 din Legea nr.75/1994, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, Primăria a fost somată să intre în legalitate până miercuri, în caz contrar urmând să fie sancţionată contravenţional.

Ziua maghiarilor de pretutindeni coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria şi este marcată în fiecare an printr-o suită de manifestări comemorative ce au loc în aproape toate localităţile locuite majoritar de maghiari.

Municipiul Sfântu Gheorghe a fost umplut în cursul zilei de marţi cu steaguri roşu-alb şi verzi, după-amiază urmând să aibă loc vernisajul unei expoziţii comemorative organizate de Institutul Balassi - Centrul Cultural Maghiar.

Manifestările vor continua miercuri cu depuneri de coroane la monumentele şi mormintele luptătorilor paşoptişti şi vor culmina joi cu o adunare populară ce va avea loc în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, la care sunt aşteptate să participe câteva mii de persoane.

coral1_1_1.jpg
13-3-2018, 17:04
61 vizualizări
11 comentarii
Alex14-3-2018, 10:31
Arborarea unui drapel nu se face oricum și în orice condiții. Este evident că România are nevoie de un partid naționalist care să slujească interesele țării și ale românilor.
haha13-3-2018, 23:28
Daca cineva mai citeste si alte stiri a putut observa ca steaugul nu este cea afisata pe poza de la prietenii nostrii de pe stiri de Cluj. Rusine baieti ca nu dati stirea corecta.
HA HA!14-3-2018, 8:32
Invata mai intai sa scrii, pe urma comenteaza.
Stefan13-3-2018, 22:16
De ce trebuie ca Statul Român să finanţeze formaţiunile politice (de ex.UDMR) care desfăşoară activităţi anticonstituţionale? De ce este permisă funcţionarea unor astfel de formaţiuni?
Eu13-3-2018, 22:22
Evident pentru ca la conducerea statului roman s-au infiltrat agenti ai altor state care incearca sa distruga statul roman din interior
hey13-3-2018, 23:32
1. De cand este finantata UDMR de statul roman?
2. ce este anticonstitutional- folosirea insemnaelor nationale?. Esti bolnav baiete..
Ce este neconstutional de exemplu> ca primaria cluj foloseste o stema ilegala create la comanda lui prietenul Funar cu toate realizarile lui chicioase- care nimeni nu are curajul sa schimbe..
Eu13-3-2018, 18:12
N-am nimic cu ungurii dar aici in Romania sa vorbeasca romaneste.. daca vor sa vorbeasca ungureste sa se duca in Ungaria ca acolo toate sunt in ungureste si nimeni nu-i tine cu forta aici.
cluj13-3-2018, 19:40
este cel mai diplomat comentariu la adresa minoritatilor!
Hey13-3-2018, 23:35
Domnule Eu vezi ca se sarbatoreste 100 de ani de la Anexarea Transilvaniei - in care Romania a argumentat ca Romanii din transilvania nu primesc suficiente drepturi de gen > Folosirea limbii romane la toate nivelurile. Si a semnat la Trianon niste promisiuni de acordare drepturi maxime numai sa ia acest pamant ... si tu ce zici acum? Ai citit despre memorandisti? Este plin de nume de strazi cu ei ar trebui sa citesti...
Eu14-3-2018, 9:11
Transilvania a revenit Romaniei in 1918 pentru ca era pamant majoritar romanesc si NU majoritar unguresc.. si nu prentru ca romanii nu aveau suficiente drepturi. De cand prietene apartine pamantul majoritar romanesc Ungariei ?!? Dupa logica ta si Ungaria ar trebui sa apartina in continuare Austriei sa fie o colonie a Austriei asa cum a fost intre 1683-1918.
Hey14-3-2018, 22:19
Era majoritar romanesc de unde pana unde. Exemplu > Mures+Covasna + Harghita daca pui impreuna sunt majoritar unguresti. Pot fi anexaxi Ungariei pe aceasta baza etnica. Vezi ca ce vorbiti se intoarce impotriva voastra. Majoritatea romanilor habar nu are care este diferenta intre Transilvania si Crisana sau Banat. De unde pana unde a fost romanii majoritarei ? Pana la tisa - Oricum vorbim de 53 % - abia depaseu jumatate in zona Transilvaniei.

Cele mai citite ştiri din Social

668 vizualizări
22-6-2018, 9:45
Tânăr dispărut în centrul Clujul, căutat de familie / Update: A fost găsit» Vezi tot
364 vizualizări
22-6-2018, 18:25
Imagini cu suspectul care a plantat cutia cu explozibil lângă mașina unui pompier, în Mănăștur FOTO/VIDEO» Vezi tot
290 vizualizări
22-6-2018, 16:01
Percheziții la traficanți de droguri, la Cluj. Trei ”dealeri” au fost puși sub arest preventiv FOTO» Vezi tot
147 vizualizări
22-6-2018, 17:15
Portretul robot al autorului tentativei de jaf de la CEC Bank Mărăști. Îl recunoașteți? FOTO» Vezi tot
143 vizualizări
22-6-2018, 14:40
Intervenție dificilă a pompierilor clujeni! Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autogrederul pe Frunzișului VIDEO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?