Loteria română e pe ”butuci” și ar putea intra în insolvenţă


Directorul Loteriei Române avertizează că această instiuție are mari probleme financiare și ar putea intra în insolvență.

Eu vin din mediul privat şi m-am speriat când am văzut documentele financiare ale companiei. Noţiunea «eficienţă» nu a existat în vocabularul fostelor conduceri ale Loteriei Române, care s-au axat pe cheltuirea banilor, prin achiziţii supraevaluate, şi mai puţin pe creşterea încasărilor companiei. În acest context, situaţia financiară nu este deloc roză şi fără măsuri de eficientizare Loteria Română poate intra în procedură de insolvenţă, dar este ultima varianta pe care o luăm în calcul”, a declarat Dan Alexandru Ghiţă, directorul Loteriei.

Profitul Loteriei este puţin peste 8%. ”Dacă va coborî sub 5%, putem să-i punem companiei lacăt la uşa”, a mai adăugat Ghiţă, citat de Mediafax.

În 2011, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,16 miliarde de lei, cu 5,3% mai mult față de anul 2010.

Dan Alexandru Ghiţă a mai adăugat că încasările au scăzut cu 50% în intervalul 2007-2011, iar cheltuielile au fost ridicate.

Spre exemplu, o aplicaţie software cu o valoare de piaţă de 300.000 de euro a fost achizţionată de Loterie cu 1,7 milioane de euro. De asemenea, o aplicaţie software pentru monitorizarea intrărilor şi ieşirilor personalului din sediul companiei a fost cumpărată cu 4,4 milioane de lei, un preţ supraevaluat cu 3,9 milioane de lei”, a mai spus Ghiţă.

Comentarii Facebook