Italienii care produc Panettone vin la Cluj să semneze contractul cu Tetarom. Câte locuri de muncă se creează - VIDEO

 

Producătorii italieni ai celebreului Panettone vin la Cluj-Napoca, iar vineri, 19 octombrie, vor semna contractul cu Tetarom pentru a investi la Jucu 50 de milioane de euro.

 

Italienii care vor face Panettone la Jucu vin în noaptea asta (n.red. joi spre vineri). Vrem mâine dimineață (vineri) să semnăm contractul. Contractul nu se semnează cu Horea Uioreanu, ci cu Tetarom, care este administratorul parcului industrial. 

 

Ei angajează 550 de oameni, dintre care 10% sunt oameni care vor fi specializați în Italia și 75% din numărul total de muncitori vor fi femei. Fabrica lor va fi amplasată lângă Bosch și lângă Delonghi, pe 28 de hectare.

 

Investiția va fi undeva la 50 de milioane de euro. Fabrica va avea 8 linii de fabricație, pe fiecare va fi un produs croasant, biscuiți, panettone etc. Este cea mai mare fabrică a lor. Ei au spus că vor face 8 linii de producție, adică vor avea 8 produse diferite. 

 

Producția propriu-zisă va începe în septembrie 2013, iar după un an de zile vor ajunge la o producție de 140 de milioane de euro”, a declarat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, în emisiunea Știri de Cluj Live, de joi seara. 

 

Președintele CJ Cluj a spus că zeci de clujeni și-au trimis deja cv -urile de angajare direct la sediul firmei italiene Battistero. 

 

Acum trei săptămâni, eu nici nu venisem din Italia de la discuția cu investitorii și deja m-au sunat că au primit 60 de cereri de angajare pe mailul firmei din Perugia. 

 

Ei vin chiar în noaptea asta și vor ca mâine să semneze contractul. 

 

Noi am oferit acest teren de 28 de hectare pe care dânșii vor face pe lângă fabrică și o rețea de distribuție. Deci vor face depozite. Marfa va fi distribuită în Europa de Est și de Nord, inclusiv în Rusia. Ei se pregătesc de o mare fabrică care să distribuie în toată zona asta. Tarifele care există în Tetarom. Este vorba despre 10 cenți pe metru pătrat pe an, dar facilitatea este că la poarta fabricii ai curentul de putere suficientă, ai apă canalizare, șoseaua națională, calea ferată și aeroportul la 10 kilometri”, a mai explicat Uioreanu.

 

Vezi AICI întreaga emisiune. (La minutul 17 se vorbește despre investițiile Bosch, Delonghi și Battistero)

Comentarii Facebook