Începutul postului Paștelui, numit și Lăsata Secului, este marcat în satele din Alba prin obiceiuri vechi de sute de ani, chiar din perioada precreștină, unele dintre acestea, cum sunt Fărșangul și Hodaițele, fiind practicate încă, dar cu influențe moderne care au schimbat tradițiile populare.

Potrivit acesteia, în județul Alba obiceiul a avut manifestări ample, fiind întâlnit în trecut în majoritatea satelor. Astfel, în ultima seara, înaintea începerii postului, în fiecare familie, oricât de săracă ar fi fost, se puneau pe masă plăcinte și sarmale. Acest obicei este și astăzi respectat în unele familii.

Ca și înaintașii lor, gospodinele de la sat spălau toate vasele cu leșie, ca să nu mai rămână urme de dulce pe ele. Mai demult, oalele în care s-a făcut mâncare de dulce erau spălate și duse în pod și se aduceau, în schimb, oale anume pentru mâncarea de post..

Silita, obicei din județul Alba

Ziua silitei coincide în fiecare an cu începutul Postului Paștelui. Istoria se pierde însă departe în negura vremii, în timp bunicilor și străbunicilor noștri. În această zi, cei mai bucuroși sunt copiii, deoarece ei sunt eroii zilei, așteptând cu nerăbdare după-amiaza, când, împreună cu părinții lor, încep să se adune în mijlocul satului pentru a-și roti silitele.

Silita este, de fapt, o cârpă bine îmbibată în motorină și strânsă cu sârma, ca un ghem, căreia i se dă foc și care este trântită de pământ sau învârtită de copii.

Băieții încep să-și demonstreze priceperea la învârtitul silitei, timp în care copiii recită versuri scurte, ce au ca scop ironizarea deprinderilor negative alte cuiva sau chiar ale unor stări sociale condamnabile.

Legenda spune că, lovind mingile de foc de pământ, căldura ascunsă în pământ va ieși și va veni primăvara. La final, este declarat învingător cel căruia i se stinge ultimul silita.