Un tânăr a murit imediat ce a oprit maşina lângă o pompă, într-o benzinărie din Sibiu


Totul s-a întâmplat marţi seara, 9 martie, într-o benzinărie din Veştem, judeţul Sibiu, situată la intersecţia DN1 cu DN7.

Tânărul de 38 de ani se afla la volanul unei autoutilitare şi a oprit maşina chiar lângă pompă, în benzinărie. Ceilalţi şoferi, dar şi angajaţii benzinăriei, l-au văzut pe bărbat la volan, cu masca de protecţie pe faţă, însă nu şi-au dat seama, decât prea târziu, că acesta era inconştient.

La un moment dat, un martor s-a apropiat de maşină şi a descoperit că tânărul nu mai mişca, moment în care a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-au deplasat atât un echipaj de Poliţie, cât şi un echipaj medicale.

Colegii noştri au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un autoturism staţionat în perimetrul unei staţii de carburant din zona intersecţiei DN1 cu DN7, Veştem, se află o persoană de sex masculin, posibil decedată.

La faţa locului s-au deplasat atât poliţişti, cât şi un echipaj medical care a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, din păcate fiind declarat decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.

Din nefericire, medicii nu au mai putut să îl salveze pe şofer, astfel că acesta a fost declarat decedat.

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul era cetăţean bulgar. Trupul neînsufleţit al şoferului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.


Comentarii Facebook