Incendiu devastator! O cabană s-a făcut scrum. Pompierii au mers pe jos prin munte pentru a salva pădurea din calea flăcărilor FOTO


Noapte de foc în Munții Retezat, unde o cabană a fost distrusă aproape în totalitate de un incendiu violent izbucnit în zona montană.

Pompierii din cadrul Detașamentului Hunedoara și ai Gărzii de Intervenție Baru au pornit într-o misiune dificilă după ce au fost alertați despre izbucnirea flăcărilor. Din cauza terenului accidentat, autospecialele nu au putut înainta până la locul intervenției, iar salvatorii au fost nevoiți să continue deplasarea pe jos, cărând echipamentele necesare prin munte.  


690633542_122169435152902866_5158043665613476764_n.jpg

Incendiu devastator! O cabană a ars aproape complet. Pompierii au mers pe jos prin munte pentru a salva pădurea din calea flăcărilor FOTO

Ajunși după mai multe ore de efort, pompierii au găsit cabana, cu o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, cuprinsă complet de incendiu.

Aceștia au acționat pentru stingerea focului și pentru a evita propagarea acestuia către pădurea din apropiere...Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Primele verificări arată că incendiul ar fi pornit de la un coș de fum necurățat. 

690616830_122169435248902866_6558711533433294206_n.jpg

Comentarii Facebook