Duminica 28 Aprilie

Rușinea rușinilor pentru polițiștii din Ardeal! I-a fost furat pistolul în timp ce încerca să rețină un bărbat - VIDEO


Un polițist din Hunedoara a rămas fără pistol în timp ce încerca să rețină un bărbat care a făcut scandal, în localitatea Crișcior. 

La data de 7 ianuarie 2024, în jurul orei 18:00, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la faptul că la un local public din comuna Crișcior are loc o altercație în care sunt implicate mai multe persoane.

În baza sesizării, patrula de intervenție de pe raza Secției de Poliție Rurală Crișcior s-a deplasat în regim prioritar la fața locului, iar având în vedere faptul că în altercație erau implicate mai multe persoane recalcitrante, polițiștii au solicitat sprijin dispecerului Poliției Municipiului Brad, spre locul intervenției fiind direcționată și o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Brad.

Polițiștii au aplanat conflictul, iar în timp ce utilizau forța în vederea încătușării persoanelor implicate în altercație, unuia dintre agenții de poliție i s-ar fi desprins centura tactică, pe care avea atașate mijloacele din dotare, ce i-a fost sustrasă de una dintre persoanele aflate la locul intervenției.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, persoană implicată în altercație, este bănuit că i-ar fi sustras agentului de poliție centura tactică.

Bărbatul a fost depistat la scurt timp pe raza comunei Crișcior, însă a refuzat să coopereze cu polițiștii în vedere indicării locului în care s-ar afla centura tactică.

De asemenea, alți doi bărbați implicați în altercație au fost conduși la sediul Poliției, pentru a fi audiați în legătură cu implicarea în conflict.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea recuperării centurii tactice, a identificării tuturor persoanelor implicate în altercație și a luării măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală”, precizează Poliția Hunedoara.

La locul incidentului s-au deplasat 4-5 echipaje de poliție, scrie Apuseni Info.

În timpul încătușării o femeie a strigat: ”Nu ai fost în stare să ții pistolul la tine că ți l-o furat!”.

Femeia a mai strigat: ”De ce ați luat un nevinovat!?!?” iar cel încătușat țipa către polișțiști ”băi mă doare băi, mă doare”.

---------------

UPDATE

În urma activităților de cercetare penală și a probatoriului administrat în cazul altercației din comuna Crișcior, din seara zilei de 07 ianuarie a.c., polițiștii au luat măsura preventivă reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Brad, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor (respectiv de sustragerea armamentului și a muniției din dotarea unui agent de poliție care a intervenit la eveniment).

De asemenea,  polițiștii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore  față de doi bărbați, unul în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brad și unul de 42 de ani, din comuna Crișcior, ambii bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. 

Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.

Comentarii Facebook