Un adolescent de 15 ani, din oraşul Petrila, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, fiind acuzat că ar fi violat un băiat de 7 ani, din localitate, cu care era prieten, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Controversatul milionar Andrew Tate se plânge că el și fratele său se află în arest fără un motiv și că nu sunt probe concludente la dosar.
Influencerul Andrew Tate, reținut împreună cu fratele său, Tristan, este descris drept un om violent, manipulator și lipsit de orice fel de empatie. Aceste lucruri au fost relatate de o tânără britanică, cu care Andrew a avut o relație cu acesta.
Frații Tate sunt la DIICOT pentru o nouă rundă de percheziții informatice, la care trebuie să asiste, conform legii.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut un bărbat cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol.
Curtea de Apel Cluj a investigat cazul judecătorului de la Judecătoria Dej, care ar fi întârziat la locul de muncă și astfel un violator periculos a fost pus în libertate.
Polițiștii municipiului Dej au depistat bărbatul acuzat de viol, care a rămas joi în libertate, pentru că judecătorul care se ocupă de caz a ajuns cu întârziere la serviciu.
Un bărbat care a violat o minoră a trebuit să fie eliberat de polițiști pentru că judecătorul a întârziat la muncă și a expirat mandatul de reținere pe 24 de ore.
La sosirea fraților Tate la sediul DIICOT, Tristan avea un bilețel scris de mână. În momentul în care a ieșit din dubă, acesta i-a dat jurnalistei Antena 3 CNN un bilețel pe care-l pregătise de dinainte.
O adolescentă de 17 ani a trăit coșmarul vieții sale, după ce s-a trezit peste ea, în casă, cu un bărbat de 44 de ani. Fata a fost lovită și amenințată, după care a fost violată de individ.
Frații Tate sunt arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de DIICOT de constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane și viol.
Un bărbat din Suceava a fost condamnat la zece luni de închisoare cu executare, după ce a hărțuit sexual o femeie pe stradă. În 2021, bărbatul s-a apropiat de un grup de femei și după ce a făcut câteva comentarii a lovit-o pe una dintre ele peste fund
O fostă directoare a Penitenciarului Craiova – Pelendava, acum vedetă pe o platformă on-line destinată adulților, povestește cum au tratat-o milionarii Tate, arestați preventiv acum, cât a lucrat pentru ei.
Frații britanici Andrew și Tristan Tate,arestați în România pentru trafic de persoane, sunt greu de reabilitat.
Caz şocant în Bistriţa-Năsăud, unde o copilă de doar 13 ani a fost violată de un tânăr cu 7 ani mai mare.
Statul român eșuează în a-și proteja copiii! Un nou caz de abuz a șocat România. Un bărbat de 64 de ani din judeţul Vaslui a ajuns în arest preventiv, după ce a fost acuzat de viol și abuzuri sexuale.
O femeie de 32 de ani e acuzată că i-ar fi permis unui bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, să întrețină relații sexuale cu fiica sa în vârstă de 9 ani.
Polițistul clujean decorat pentru merite civice, care acum este acuzat de o tânără de viol, rămâne în arest pentru 30 de zile.
O australiancă a aflat că logodnicul ei se filma în timp ce o viola în somn, iar bărbatul va fi condamnat ca infractor sexual.
Un polițist din Cluj, decorat și apreciat, ar fi agresat sexual o tânără la o petrecere de la o zi de naștere.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele car
Caz șocant în județul Mureș! Doi bărbați din localitatea Valea Largă sunt cercetați de polițiști după ce ar fi violat un tânăr de 29 de ani.
Un tânăr de 19 ani a fost reținut, după ce a violat o femeie de 82 de ani. Inculpatul a fost acuzat și de tentativă de viol asupra unei fete de aceeași vârstă.
Parlamentarii urmează să voteze un proiect de lege prin care să le fie interzis abuzatorilor de copii să candideze și să fie aleși în funcții publice.
Caz halucinant într-o comună din Botoşani. O adolescentă de doar 15 ani ar fi fost violată de tatăl şi de ce trei fraţii ai săi cu acordul mamei.
Un bărbat de 50 de ani, acuzat de viol. Acesta și-a abuzat sexual fiica vitregă, minoră, timp de doi ani. Calvarul fetiţei ar fi început pe când aceasta avea doar 12 ani.
Doi ani de coșmar pentru o minoră din Brașov. Un bărbat de 50 de ani este acuzat că timp de doi ani ar fi abuzat-o sexual pe fiica vitregă minoră. Calvarul fetiţei ar fi început pe când aceasta avea doar 12 ani.
Două fetițe în vârstă de cinci ani, agresate sexual de un bărbat de 72 de ani. Individul a fost reținut.
O tânără de 19 ani, casieră a unei săli de jocuri proaspăt inaugurată, a fost violată şi tâlhărită, în plină zi, într-o zonă intens circulată din Brașov. Suspectul este un client al sălii, care a fost găsit şi reţinut de poliţişti.
Momente de coșmar pentru o turistă britanică, care ar fi fost violată de un grup format din cinci până la opt bărbați, la un hotel de pe insula grecească Rhodos. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional!