Un europarlamentar clujean a anunțat modificări asupra ajutorului financiar pentru Republica Moldova. Aproape 2 miliarde de euro vor fi investiți în țară, tot ajutorul fiind din partea Uniunii Europene.
Angajații primăriei Cluj-Napoca au călătorit în 18 țări din întreaga lume, ajungând să se deplaseze în 32 de orașe. Instituția susține că toate călătoriile au fost în scop profesional.
Consiliul Local din Cluj-Napoca urmează să suporte mai multe schimbări, după ce un membru REPER urmează să își dea demisia din funcție. Femeia conduce un partid neparlamentar și a candidat împotriva lui Emil Boc
Banca Transilvania anunță finalizarea cu succes a fuziunii cu OTP Bank România. BT își consolidează poziția de lider și ajunge la 23% cotă de piață atât prin creștere organică, cât și prin integrarea OTP Bank.
Grupul belgian Turbos Hoet, cel mai mare dealer DAF din lume, a finalizat achiziția integrală a companiei românești TH Trucks. Tranzacția de acum vizează restul de 50% din acțiuni, iar valoarea acesteia este de 12,7 milioane de euro.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca a intrat în posesia celei mai mari colecții de mărțișoare din România, cuprinzând peste 5.200 de piese adunate în decursul a 50 de ani de clujeanca Ingeborg Marta Bogdan.
Dragostea nu are vârstă! O româncă de 81 de ani a fost cerută în căsătorie chiar de Valentine's Day: „Suntem împreună și la bine, și la rău”
Călin Georgescu, cel mai anti-România politician din ultimii 25 de ani! Pretinsul candidat al păcii declanșează zilnic un nou război româno-român
Profesorul de filosofie Ciprian Mihali a făcut o analiză despre fanii lui Călin Georgescu, spunând despre aceștia că vin inclusiv din medii educate, și că pseudoștiința care este populară în prezent poartă o parte de vină în crearea acestora.
Rocsana Contraș, cunoscută pentru acțiunile sale caritabile la Cluj și în Apuseni, și-a ,,exins operațiunea”, reușind să ajungă și la bunicii fprp posibilități din Republica Moldova.
an Ursa, câștigătorul sezonului 2023 al emisiunii Survivor România, a dezvăluit ce a făcut cu premiul de 100.000 de euro și cum viața lui s-a schimbat radical după competiție. După întoarcerea din Republica Dominicană, acesta a ales să investească
Cluj- Accident LIVE ca-n filme : A furat mașina, a făcut un accident, urmărită de poliție s-a răsturnat cu mașina VIDEO Camere de supraveghere
Alex Furman, cunoscut și sub pseudonimul „Furmănelu”, se află printre cei 20 de curajoși care au plecat în Republica Dominicană pentru a participa la ediția din 2025 a emisiunii Survivor România, difuzată la Pro TV.
Românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia, au fost avertizați de către o atenționare MAE
Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute acrtițe din România, însă puțini oameni știu că fiica ei cea mare îi calcă pe urme. Cabiria, 26 de
Atac dur la adresa lui Călin Georgescu. Candidatul la prezidențiale, pus la zid: „E un experiment care a scăpat din laborator. Se crede Mesia”
Militarii români, chemați pe Flancul Estic al NATO pentru menținerea securității. Ministerul Apărării a făcut anunțul
Mii de militari străini vor intra în România în prima jumătate a anului 2025, dintre care aproximativ 4.000 de soldați francezi cu mijloace de luptă
Tânăra din Moldova care a fost dată dispărută acum 5 zile în Cluj a fost găsită astăzi.
O tânără de 27 de ani a fost dată dispărută de către tatăl său după ce bărbatul din Republica Moldova nu a mai reușit să ia legătura cu aceasta.
Diandra Moga, ispita din Cluj care a făcut furori la Insula Iubirii, va apărea din nou pe micile ecrane.
Vernisajul Vinului, unul dintre cele mai așteptate evenimente atât de către profesioniștii din domeniu, cât și de către publicul larg, va avea loc la Cluj, în data de 11 decembrie. Evenimentul la care sunt așteptați toți clujenii iubitori de vinuri cu tra
La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție pentru Centrul Universitar au reținut pentru 24 de ore doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit, joi, în România pentru a transmite un mesaj de susținere Elenei Lasconi
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe, că şapte sindicate ale angajaţilor
O femeie a fost prinsă la cerșit de polițiștii locali! Aceasta se afla în piața Mărăști, moment în care a fost surpinsă în fapt de polițiștii de la Locală.
CRBL a decis să își facă o nouă modificare estetică, iar pentru aceasta a zburat până la Cluj! După operația de blefaroplastie, artistul nu se oprește aici și plănuiește acum o altă schimbare care îi va împrospăta look-ul. Iată despre ce este vorba!
„Cei care cred că România ar fi mai puternică şi mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviţi spre Republica Moldova, vedeţi cât de mult a avansat România în ultimele două decenii şi cu cât greu s-a descurcat Republica Moldova.”
Un accident rutier grav a avut loc pe DN 26, între un autocamion și un autoturism care se deplasa din sens opus, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața, în județul Galați.
Electrica Furnizare, unul dintre principalii furnizori de energie electrică din România, a stabilit noile prețuri pentru clienții casnici ale căror contracte expiră la sfârșitul anului 2024. Acestea vor fi valabile după ridicarea plafonării prețurilor, pr