A plecat în misiune în Africa și s-a întors cu o poreclă: „Mama Mo” - Povestea clujencei care a cucerit 50 de soldați cu mâncare românească
„Mama Mo", porecla primită de o clujeancă în Africa după ce le-a gătit gulaș și ciorbă tinerilor soldați pe care îi instruiLocotenent-colonelul
Lămășanu Monica, șefa Centrului Secundar de Învățare Limbi Străine Cluj-Napoca, a plecat în misiune în Republica Centrafricană în iunie 2024 și s-a întors cu o poveste pe care armata română o spune de 8 Martie.
Locotenent-colonelul Monica Lămășanu, din Cluj-Napoca, a acceptat în vara lui 2024 o misiune militară în Republica Centrafricană, acolo unde România prelua pentru a doua oară comanda misiunii europene EUTM RCA. A plecat la cererea generalului de brigadă Nicolae Oros, fără ezitare, dar nu înainte de a se sfătui cu familia. „Domnul general mi-a spus că are nevoie de mine și am răspuns fără ezitare: da", povestește ofițera. Soțul, fiica și părinții ei au susținut-o atât în momentul deciziei, cât și pe toată durata misiunii.
Locotenent-colonelul Lămășanu Monica, șefa Centrului Secundar de Învățare Limbi Străine Cluj-Napoca, a plecat în misiune în Republica Centrafricană în iunie 2024 și s-a întors cu o poveste pe care armata română o spune de 8 Martie.
O ofițeră clujeancă a ajuns „mama" a 50 de tineri soldați africani pe care i-a instruit în cadrul unei misiuni militare
Locotenent-colonelul Monica Lămășanu, din Cluj-Napoca, a acceptat în vara lui 2024 o misiune militară în Republica Centrafricană, acolo unde România prelua pentru a doua oară comanda misiunii europene EUTM RCA. A plecat la cererea generalului de brigadă Nicolae Oros, fără ezitare — dar nu înainte de a se sfătui cu familia.
„Domnul general mi-a spus că are nevoie de mine și am răspuns fără ezitare: da", povestește ofițera. Soțul, fiica și părinții ei au susținut-o atât în momentul deciziei, cât și pe toată durata misiunii.
Ce a făcut concret în Africa și de ce i s-a spus „Mama Mo"
În calitate de asistent militar al comandantului misiunii europene, locotenent-colonelul Lămășanu a lucrat pe unul dintre cei doi piloni ai mandatului: dezvoltarea leadershipului în rândul tinerilor militari centrafricani și redeschiderea școlii de subofițeri, finalizată în decembrie 2024. Prima promoție era formată din 50 de elevi.
Condițiile logistice erau precare. Alături de căpitanul Cîrjescu Mihai și caporalul Gheorghe Cristian, Monica Lămășanu le-a gătit tinerilor soldați, ori de câte ori a putut, mâncare românească: gulaș, ciorbe, iahnie de fasole. Gestul a rămas. La fel și porecla: „Mama Mo", „Maman Monica", „Mama Monica".
„Era felul lor simplu și sincer de a-și exprima recunoștința. În peisajul militar local, și chiar în cadrul misiunii, nu existau prea multe figuri materne. A fost extrem de onorant pentru mine", spune ofițera clujeancă.
„În ei vedeam o șansă reală pentru viitorul armatei centrafricane"
Pe toată durata misiunii, Monica Lămășanu a dus cu ea dorul de fiica ei. Poate tocmai de aceea legătura cu tinerii elevi militari a căpătat o dimensiune aparte, o parte din grija de mamă s-a revărsat firesc asupra lor.
„I-am îndrăgit pe acești tineri. Erau extrem de motivați și determinați să reușească. Cred că tocmai această combinație — profesionalism și umanitate — a făcut diferența", mai spune locotenent-colonelul Lămășanu.
Povestea „Mamei Mo" este, potrivit Armatei României, una dintre numeroasele povești ale femeilor militar care conduc, instruiesc și inspiră, atât în țară, cât și în teatrele de operații din afara granițelor.
3 Comentarii