Scandal chiar în ziua inaugurării noului tronson de drum dintre Nodul N și viitorul Spital Regional de Urgență din Florești. Taximetriștii din Cluj sunt revoltați după ce, susțin aceștia, agenții Poliției Locale Florești ar fi oprit în mod repetat taxi-ur
Armata scoate la concurs un post de medic la Turda, iar câștigătorul devine ofițer, cu grad de căpitan și obligația de a rămâne patru ani în unitate. Înscrierile se închid pe 11 septembrie, iar candidații trec mai întâi prin probe fizice: flotări, abdomen
Compania de Transport Public în Comun a anunțat că pune la dispoziție mai multe autobuze, după meciul Universitatea Cluj – Petrolul din Cupa României
Peste 5 milioane de euro merg către pregătirea oamenilor care se ocupă de copiii aflați în grija statului și de familiile cu probleme. Banii acoperă cursuri de formare pentru peste 6.000 de profesioniști din serviciile sociale, dar și extinderea serviciil
Locatarii de pe Aleea Bâlea din Cluj-Napoca solicită Primăriei Municipiului Cluj-Napoca să analizeze posibilitatea instituirii unui sens unic de circulație pe această arteră, cu direcția de deplasare spre Aleea Cioplea
Uzina Remarul „16 Februarie” din Cluj-Napoca a lucrat la vagoanele și locomotivele modernizate cu bani europeni de CFR Călători. Programul PNRR s-a încheiat cu 139 de vagoane și 75 de locomotive trecute prin uzinele feroviare din țară
Un clujean semnalează dispariția containerului destinat colectării hainelor, amplasat până recent în zona străzii Fagului, la intersecția cu strada Bună Ziua, vis-a-vis de Panemar.
Performanță pentru Cluj și România! O echipă de la UBB ajunge la WorldSkills Shanghai 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de competențe profesionale Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va avea reprezentanți la WorldSki
Șoferii care merg dinspre Cluj-Napoca spre Zalău au parte de restricții și miercuri dimineață pe DN 1F, în zona viaductului dintre Mihăiești și Topa Mică. Circulația se face pe câte un sens, dirijată prin semafoare și piloți de trafic
Clujenii care nu au apucat să ajungă la mare în timpul verii pot profita acum de prețuri mult mai mici. De la 1 septembrie începe programul „Litoralul pentru Toți”, prin care turiștii pot găsi cazare la reduceri de până la 60%.
Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unor dosare instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) începe sesiunea de admitere de toamnă, iar candidații au la dispoziție peste 2.700 de locuri la programele de licență și master.
CFR Cluj traversează una dintre cele mai complicate perioade din ultimii ani. Clubul a început procedura de intrare în insolvență și încearcă să obțină rapid noi surse de finanțare, inclusiv prin vânzarea unor jucători importanți
Bt și Endeavor Romania conectează companiile românești cu oportunități de creștere internațională. Prima imersiune de piață este Spania
Rata șomajului din România a scăzut în luna iulie 2026, însă situația de pe piața muncii rămâne dificilă, mai ales pentru tineri. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), rata șomajului ajustată sezonier a ajuns la 6,4%, cu 0
Un clujean atrage atenția asupra unei probleme apărute pe strada R. Ladea, în apropierea străzii Ioan Zaicu, unde două capace de canalizare au ieșit din asfalt.
Tarife noi pentru permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, de marți, 15 septembrie. Permisul ajunge la 139 de lei, iar certificatul la 76 de lei. Cine a plătit deja taxa și nu a folosit-o până atunci rămâne cu chitanța fără valoare la ghișe
O nouă situație revoltătoare a fost semnalată în Cluj-Napoca. Mai mulți puiuți au fost abandonați lângă pubelele de gunoi de pe strada Bethlen Gábor, nr. 3.
Băiatul medicului din Cluj, bătut și desfigurat în noaptea de Revelion, a trecut de a doua operație. Mama lui Luca povestește lunile grele de după atac.
Prof. Univ. Dr. Cristina Nicula îi avertizează pe părinți înainte de începerea școlii: tot mai mulți copii au miopie și pot vedea slab fără să se plângă.
Cluj-Napoca va fi inclus în rețeaua deservită de noile locomotive electrice Traxx Passenger, produse de Alstom. Ultimele cinci locomotive din lotul de 16 achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să ajungă în România, etapizat, în
Românii fac un pas important spre digitalizarea sistemului medical. Portalul „e-Sănătatea mea” este complet funcțional, iar implementarea la nivel național urmează să se facă treptat. Anunțul a fost făcut luni, la Târgu Mureș, de președintele Casei Națion
Românii care își doresc să obțină permisul de conducere sau să își înmatriculeze o mașină vor achita taxe mai mari în perioada următoare, după o modificare anunțată de către DGPCI
Zi importantă pentru educația din Cluj-Napoca. Un nou obiectiv din Hub-ul Educațional Borhanci a fost inaugurat astăzi, 31 august, în prezența autorităților locale și județene. Investiția aduce în cartier un liceu modern, cu o capacitate de până la 360 de
Primăria Cluj-Napoca pune la bătaie peste două milioane de euro pentru servicii de curățare, întreținere și decolmatare a rigolelor de colectare a apelor pluviale și a cursurilor de apă aflate în administrarea Consiliului Local.
Emil Boc a intrat pe terenul de fotbal nou din cartierul Borhanci și a tras patru șuturi la poartă, luni, 31 august 2026. Două au ajuns în plasă, două au plecat pe alături, iar reacțiile au venit pe loc: „Aoleu, ce proastă execuție!”, apoi „Două în acelaș
Universitatea Cluj va întâlni Petrolul Ploiești, marți, 1 septembrie 2026, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, într-o partidă din cadrul Cupei României.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut luni, 31 august, la inaugurarea Liceului și a sălii de sport din Borhanci, un bilanț al marilor proiecte finalizate în această perioadă cu bani europeni, locali și naționali.
Clădirea Spitalului de Copii Monobloc din Cluj-Napoca ar putea fi ridicată până în 2028, chiar și fără banii din PNRR