O femeie de 42 de ani, din municipiul Dej, a plecat din spital în urmă cu două zile și nu s-a mai întors.
Elena Udrea a declarat la ieșirea de la ședința de la Înalta Curte, unde s-a judecat cererea DNA de arestare preventivă, că fostul său soț finanța campaniile PDL.
Un film nominalizat la premiile Oscar va deschide ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Conducerea Universității Cluj a decis să aplice câteva măsuri după ce au debutat în returul Ligii I cu o înfrângere, în fața celor de la ASA Tg. Mureș.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți seară, la B1 TV, că a fost să o viziteze pe Elena Udrea, aflată în arest la domiciliu, precizând că încearcă să o convingă că nu a abandonat-o.
Indiferent ca schiezi sau te dai cu placa, sigur îți propui in fiecare iarnă sa ajungi măcar pentru o săptămână pe pârtiile din Austria.
Simona Halep s-a întors, marți, în România, după ce a câștigat turneul din Dubai.
Cei care au unele probleme cu telefonul nu conștientizează că probabil smartphone -ul lor este ascultat.
Fanii români ai lui Robbie Williams la București au parte de o surpriză deosebită.
Producătorul britanic al show -ului ”Sunt celebru... Scoate-mă de aici! - Culisele” a oferit detalii incredibile despre pericolele la care se expun concureții.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național, sunt înregistrate 16.034 locuri de muncă, în data de 24 Februarie 2015.
Polițiștii clujeni au efectuat, luni, 23 februarie, o serie de perheziții domiciliare la membrii unei rețele de spărgători de cabane.
Două bănci comerciale din Chișinău au primit, marți dimineață, alertă cu bombă, seviciile de pază ale insitituțiilor evacuând rapid sediile acestora.
Deputații s-au reunit, luni, în ședinta de plen pentru a vota cererea urmăririi penale a Elenei Udrea, formulată de procurorii DNA.
O tânără a trăit o adevărată dramă după o banală cură de slăbire, fiind nemulțumită de aspectul ei fizic.
O femeie în vârstă de 33 de ani, din Mexic, i-a oripilat pe spectatorii dintr-un cinematograf în timpul filmului ”50 Shades of Grey”.
Interlopul clujean poreclit Ochiu Mic are permisul obținut în Ungaria, anunță surse din IPJ Cluj.
Un nou program mallware face ravagii în rândul utilizatorilor de smartphone-uri ce rulează Android, acesta fiind capabil să efectueze apeluri, să facă poze sau să trimită mesaje, toate acestea când telefonul pare a fi oprit.
Cu toate că nu s-au mai bucurat de succesul avut la Pro TV, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu vor reveni la Antena 1 din această primăvară.
Crin Antonescu a anunțat, duminică seara, în cadrul unei emisiuni de la B1 TV, că se gândește serios să se retragă din viața politică.
Simona Halep și-a anunțat retragerea din turneul de la Doha, pe care l-a câștigat anul trecut, din cauza unei accidentpri, potrivit site-ului oficialal competiției.
Balul Operei Cluj a devenit un eveniment care apare în presă din ce în ce mai puțin și numai cu exemple negative.
Tudor Vancea, cunoscut în Cluj sub porecla de ”Ochiu Mic”, a rănit grav un taximetrist de la firma Nova, azi-noapte, în urma unui accident produs pe Calea Turzii.
Un bărbat și o femeie din Turda sunt cercetați de polițiștii clujeni pentru furt şi racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
O tânără de 19 ani din localitatea clujeană Mica a dispărut de acasă de câteva zile și nu s-a mai întors până în prezent.
Un bărbat din Cluj-Napoca este cercetat de polițiștii clujeni pentru muncă la negru.
Un bărbat de 29 de ani a murit înecat la bazinul de natație al UBB Cluj, din parcul Victor Babeș, sâmbătă dimineața, 21 februarie.
Magistrații de la Înalta Curte au admis, sâmbătă, cererea formulată de Elena Udrea, prin care solicita permisiunea să părăsească domiciliul.
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Dubai, după ce aceasta a reușit să o învingă pe Caroline Wozniacki, ocupanta locului 5 mondial.
Antrenorul CFR Cluj, Eugen Trică, a vorbit despre situația cu care se confruntă clubul după ce a fost depunctat cu 24 de puncte de către Comisia de Disciplină.