Fostul patron al CFR Cluj, Arpad Paszkany, a scos la vânzare posturile de televiziune Look TV și Look Plus.
Directorul singurului Institut de Viticultură şi Vinificaţie din ţară, aflat la Valea Călugărească, susține că nu are cine să îi culeagă via.
MAPN anunță că trei militari din cadrul Batalionului 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.
Producătorii serialului fenomen ”Game of Thrones” au anunțat planul pe care îl au pentru ultimul sezon din serie. Anunţul a fost făcut chiar de directorul de programe de la HBO, Casey Bloys, în cadrul unei conferinţe susţinute la un colegiu
Polițiștii clujeni au reușit să identifice 15 persoane implicate în altercația dintre galeria U Cluj și suporterii înfrățiți ai echipelor CFR Cluj, Ferencvaros Budapesta și Videoton, care organizau un turneu de mini-fotbal la fosta bază spo
Polițiștii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru a depista un bărbat, de 37 de ani, din localitatea Urişor, judeţul Cluj, plecat voluntar de la domiciliu în Italia. Acesta nu a mai luat legătura cu familia din cursul lunii februarie a a
Un deputat PSD a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede ca șoferii care nu achiită amenzile de circulație în termen de 30 de zile să aibă dreptul de conducere suspendat.
Fostul premier Victor Ponta a condamnat atitudinea lui Mirel paladă, care a fost purtător al Guvernului Ponta, precizând că "ar trebui să îşi dea singur un pumn".
Reprezentanţii Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca anchetează plângerea depusă de un tânăr de 28 de ani, din Cluj, care îl acuză pe chirurgul Alexandru Georgescu că i-a operat degetul greșit.
Senatorul clujean Mihai Goțiu a reacționat pe pagina sa de Facebook, în urma incidentului de miercuri seară, când a fost lovit cu pumnul în față de fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada.
Graba unui motociclist l-a făcut să încaseze o amendă usturătoare.
Potrivit celui mai recent clasament publicat de Federația Internațională de Fotbal (FIFA), România a urcat un loc față de luna trecută și ocupă poziția a 41-a în ierarhia mondială.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a sesizat Ministerul de Interne printr-o scrisoare după ce ultrașii U Cluj au bătut mai mulți cetăţeni maghiari la un eveniment sportiv privat, pe 10 septembrie.
Clujenii sunt invitaţi la un concert caritabil care va avea loc marţi, 19 septembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Teatrul de Păpuși ”Puck” dă startul primei ediții a Festivalului Stradal „Wonder Puck”, un eveniment conceput pentru întreaga familie.
Un accident rrtuer, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, miercuri după-amiază, în jurul orei 14.00, pe strada Colonia Borhanci, din Cluj-Napoca.
Pompierii clujeni au făcut o descoperire macabră, miercuri seară, dup ce au fost apelați să intervină la un apartament din Turda, de pe strada Calea Victoriei.
Regele Cioabă a fost reținut pentru 24 de ore, în urma percheziițiilor făcute azi.
Incidentele din trafic între polițiști și conducători auto sunt destul de des întâlnite în România, însă șoferii pot risca sancțiuni suplimentare în cazul în care le cer oamenilor legii mai multe ”explicații” decât este decesar.
Un model de fişă psihopedagogică ce trebuie completată, potrivit Asociaţiei Profesorilor din România, doar pentru elevii care au fost implicaţi în acte de violenţă.
Cunoscutul actor american Morgan Freeman, 80 de ani, a citit cu vocea lui magică povestea de la festivalul Untold, scrisă de o româncă pe Facebook.
Profesorul clujean Ioan Ștefan Florian, primul neurochirurg român în top 5 mondial, a explicat într-un interviu care este secretul succesului său.
Profesorul Alexandru Georgescu, recunoscut ca o somitate în chirurgia recuperatorie, este acuzat de un pacient că i-a operat degetul greșit, cu toate că a intrat în sala de operație cu radiografia și toate analizele făcute.
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, a fost ridicat de polițiști, miercuri dimineață, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de 5 milioane de euro.
Polițiștii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru a identifica mai multe persoane implicate într-o bătaie generală, care a avut loc sâmbătă, la fosta bază sportivă CMC, din cartierul Gruia, unde avea loc un campionat de minifotbal, org
Un anunț prin care era oferită spre închiriere o cameră la mansardă le-a atras atenția celor de la Chirii Police Cluj-Napoca.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, în cadrul unui intervei pentru Berliner Zeitung, că este ''inacceptabilă'' decizia Ungariei de a nu aplica o hotărâre a Curții Europene de Justiție (CEJ) care prevede că statele membre trebuie să prei
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, susține că încă șoferii nu știu să folosească noile inovații aduse în traficul clujean. Exemple ar fi sensul giratoriu de pe Calea Mănăștur sau Podul Traian.
Comisia Tehnică din cadrul FRF a propus, în cadrul ședinței de luni, demiterea selecționerului Cristoph Daum de pe banca naționalei.
Cristian Tudor Popescu a vorbit într-un interviu acordat Digi 24 despre viața lui de elev, dar și despre învățământul de azi.