Sora fostei ministre de Interne, Carmen Dan, a fost ridicată de polițiști joi dimineață, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24. Aceasta este bănuită de înșelăciune și constituirea unui mecanism infracțional alături de o altă persoană. În dosar va
DNA a descins la mai multe firme de ride-sharing, anchetând evaziune fiscală de 30 de milioane de lei. Șoferii foloseau mașini închiriate sau proprii, iar administratorii încasau comisioane și retrăgeau fonduri în numerar
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii - Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, au desfășurat, ieri, șase percheziții domiciliare pe raza municipiului, într-un dosar
Un șofer român de 32 de ani, Ionuț Marius Cal, a fost găsit mort într-o parcare pentru TIR-uri din Bolzano, Italia, după ce a fost înjunghiat de un coleg de 47 de ani. Poliția investighează circumstanțele crimei și arma folosită, iar suspectul a fost reți
Percheziții DIICOT de amploare în Cluj și alte 9 județe! O grupare uriașă de falsificatori de acte a fost destructurată
DIICOT Bistrița-Năsăud și SRI au reținut un bărbat de 33 de ani acuzat de terorism. Instanța din Cluj a dispus arestarea preventivă după ce la locuința lui au fost găsite bombe artizanale și sute de materiale pirotehnice.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au făcut publice date din dosarul penal deschis pe numele tânărului bărbat de 22 de ani care a fost arestat pentru viol asupra unei fete de 15 ani
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sprijiniți de Jandarmeria Cluj și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au desfășurat o acțiune în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de fals informatic
Un bărbat din Câmpia Turzii a fost jefuit după o întâlnire pe un site matrimonial. Poliția a reținut o femeie de 32 de ani, cercetările continuă
Un caz șocant zguduie Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, după ce un angajat al instituției a fost reținut pentru agresarea fizică a unei tinere de 21 de ani, cu care ar fi întreținut relații sexuale contra cost, dar și pentru deținerea ilegală de mun
Percheziții la Cluj și Bihor: polițiștii au descoperit bunuri furate de peste 16.000 lei și un pistol deținut ilegal. Ancheta continuă.
Un caz șocant zguduie Inspectoratul de Poliție Cluj, după ce un angajat al IPJ Cluj- M.C.R. - a fost reținut sub acuzația de tâlhărie. Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 2 spre 3 septembrie, într-un apartament din Florești
Ancheta vizează o companie din domeniul auto, care, potrivit surselor Antena 3 CNN, „se prezintă drept unul dintre cei mai importanți piloni ai pieței de mașini rulate”. Procurorii susțin că mașinile ar fi fost vândute succesiv, fără plata TVA-ului aferen
Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sector 1 i-a respins cererea de revocare. Georgescu acuză „abuz total împotriva legii” și trebuie să se prezinte săptămânal la Poliție
O femeie în vârstă de 28 de ani a fost reținută și ulterior arestată preventiv, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat activitatea sa infracțională, desfășurată p
Astăzi, polițiștii din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice au demarat o acțiune de amploare, efectuând 39 de percheziții domiciliare în municipiul București și județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu,
Descinderi la Cluj într-un dosar bombă: Medicamente pentru bolnavii gravi, tranzacționate ilegal în UE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au destructurat o rețea de distribuție a drogurilor de mare risc, cu ramificații în mai multe localități din zona metropolitană
Percheziții și rețineri la Cluj într-un dosar de substanțe psihoactive. Un bărbat de 37 de ani, propus pentru arestare preventivă
Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), face obiectul unei anchete desfășurate de Direcția Națională Anticorupție
DNA a descins marți la un complex din Mamaia, unde se afla cazat Cristian Popescu Piedone. Procurorii l-au adus apoi la locuința sa din Bragadiru, pentru a efectua percheziții domiciliare.
Ucigașul din Mureș, de negăsit de 9 zile! Emil Gânj, recidivistul suspectat că și-a omorât fosta iubită, ar fi ajutat să se ascundă de apropiați
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj a confirmat oficial că în dimineața zilei de 15 iulie 2025 au fost efectuate nouă percheziții domiciliare pe raza județelor Cluj și Bistrița-Năsăud, în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciu
Percheziții DNA la Direcția de Finanțe Cluj, acolo unde procurorii au descins într-un aparent caz de corupție în care ar fi implicată Corina Câmpan, șef al Serviciului Resurse Umane al ANAF Cluj.
O rețea ingenios construită a fost destructurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj
Mercenarul Horațiu Potra este vizat într-un dosar complex de criminalitate economică, în care procurorii îl acuză de evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani în formă continuată.
Percheziții în Băișoara într-un dosar de tăieri ilegale de lemne unde polițiștii au confiscat peste 18 metri cubi de material lemnos
Percheziții matinale cu mascați, unelte de prelucrare a lemnului ridicate, peste 18 metri cubi de material lemnos confiscat și o anchetă care promite să scoată la lumină o întreagă rețea de tăieri ilegale din Cluj
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au declanșat o anchetă intensă în cadrul unui dosar ce vizează o infracțiune gravă de tâlhărie
Percheziții și rețineri după o tâlhărie în Cuzdrioara unde poliția a ridicat bunuri de 20.000 lei și a pus sechestru pe o mașină