Emil Gânj, căutat și la Cluj de poliție: Autoritățile au făcut descinderi la 17 adrese, fugarul are complici care îl ascund! VIDEO
Ucigașul din Mureș, de negăsit de 9 zile! Emil Gânj, recidivistul suspectat că și-a omorât fosta iubită, ar fi ajutat să se ascundă de apropiați
Cazul crimei de la Miheșu de Câmpie, județul Mureș, continuă să șocheze și după nouă zile de la descoperirea faptei. Emil Gânj, suspectul principal, este în continuare de negăsit, în ciuda unei mobilizări masive a polițiștilor.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, 16 iulie, că fugarul ar fi fost ajutat să scape de mai multe persoane, inclusiv, în mod paradoxal, de victimă înainte de crimă. Polițiștii susțin că suspectul beneficiază în continuare de sprijinul unor apropiați pentru a se ascunde.
Miercuri, autoritățile au efectuat percheziții la 17 adrese din județul Mureș și din Cluj. Mai multe persoane au fost ridicate și duse la audieri.
„Astăzi, Poliția Română a descins la 17 locații. Mai multe persoane au fost aduse la audieri, unele dintre ele fiind suspectate că l-au sprijinit pe fugar să se ascundă sau să se sustragă de autorități. Reiterăm faptul că toate persoanele care îl ajută comit infracțiunea de favorizare a infractorului, faptă care se pedepsește cu închisoare”, a transmis oficial un reprezentant al Poliției Române.
Premeditare cu toporul și incendierea locuinței
Între timp, ies la iveală detalii cutremurătoare despre modul în care Emil Gânj și-a plănuit crima. În referatul de arestare emis pe numele lui, anchetatorii descriu o scenă de coșmar. Fugarul s-a înarmat cu un topor, a mers la casa fostei iubite și a încercat să intre în locuință spărgând geamul ușii de acces și al ferestrelor.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, anterior comiterii faptei, inculpatul s-a înarmat cu un topor pe care l-a utilizat. S-a deplasat la locuința victimei, a lovit și a spart geamul de sticlă al ușii de acces și al ferestrelor, încercând să pătrundă în locuință”, se arată în documentul consultat de Digi24.
După crimă, autoritățile au găsit cadavrul carbonizat al femeii într-o casă cuprinsă de flăcări, în comuna Miheșu de Câmpie. Ancheta a stabilit că incendiul a fost pus intenționat, pentru a ascunde urmele.
Emil Gânj – recidivist periculos
Emil Gânj este recidivist, cu antecedente penale pentru fapte extrem de grave: viol și omor. În ciuda acestui trecut violent, el era în libertate la momentul crimei.
Miercuri, 16 iulie, o nouă informație despre posibila sa localizare a venit din localitatea Sărata, județul Bistrița-Năsăud. Un localnic a sunat la 112 și a spus că l-ar fi văzut pe bărbat. Forțele de ordine au împânzit zona și au folosit inclusiv drone pentru căutare, dar fără rezultat.
Avertisment clar din partea poliției
Autoritățile transmit un mesaj ferm către toți cei care l-ar putea ajuta pe Gânj: orice sprijin acordat fugarului se pedepsește penal. Favorizarea infractorului este o infracțiune care poate duce la închisoare, au subliniat oficialii Poliției Române.
Căutările continuă, însă cazul scoate la iveală vulnerabilități grave ale sistemului: un recidivist periculos, condamnat anterior pentru viol și crimă, a putut ucide din nou și, cel puțin până acum, să dispară fără urmă.
1 Comentariu