A fost retinut tânărul care a "zburat" cu mașina de pe pasarela de la Cora din Cluj-Napoca spre Florești. Nu avea permis și era sub control judiciar pentru doua infractiuni similare.
Magia Crăciunului se simte din plin în Florești! Târgul Winter Dream și-a deschis porțile în urmă cu două săptămâni, atrăgând deja mii de clujeni în Parcul Poligon.
Judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș au decis luni, 9 decembrie, rejudecarea dosarului în care David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca este acuzat de luare de luare de mită. În același dosar au fost trimiși
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna noiembrie 2024, la 5,1%, de la 4,67 cât era în octombrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Un bărbat din comuna Apahida a fost condamnat marți, 10 decembrie, de Judecătoria Cluj-Napoca la un an și șapte luni de închisoare cu suspendare pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.
În toată Europa prețurile chiriilor sunt în creștere, iar Cluj-Napoca și București înregistrează printre cele mai mari diferențe, conform unui studiu al Friedrich Ebert Stiftung România.
Noul Park & Ride de lângă Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca va fi dat în folosință în ianuarie 2025. Șoferii se vor bucura de 889 de locuri de parcare și o serie de facilități moderne.
Meteorologii ANM au emis un cod galben de ceață, avertizare nowcasting, valabilă până la ora 10:30, pentru mai multe localități din județul Cluj și alte județe din România.
Un IT-ist din Cluj-Napoca a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic internațional de droguri, după ce introdus în țară peste 100 comandat de pe Dark Web stupefiante. Sentința a fost pronunțată vineri, 6 decembrie, de ju
Judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus vineri, 6 noiembrie, începerea judecății în dosarul de luare de mită al Violetei Trifu, primarul comunei Beliș, județul Cluj.
Compania de transport a investit 1.1 milioane de euro în achiziția unui sistem performant de rectificare a roților de tramvai
Lupta cu parcările ilegale din Cluj continuă. Șoferii „norocoși” s-au trezit cu mașinile ridicate înainte de Sărbători: „Au plecat”
Vestea pe care o așteptam cu toții. Meteorologii au anunțat unde va ninge de Crăciun și Revelion
Deși costurile locuințelor din Cluj-Napoca au ajuns la cote halucinante, oamenii par să cumpere apartamente și case în continuare.
Zodiile cărora li se schimbă radical destinul după Sfântul Nicolae. Decembrie vine cu cadouri MAGICE de la astre: Vor primi o mărire de salariu sau o primă la care nu sperau
Un traficant de droguri din Cluj care își creștea singur marfa, chiar în locuință, a fost reținut de polițiști.
Odată cu implementarea noilor tarife din cadrul Mersului Trenurilor 2024-2025, biletele de tren se vor scumpi, din 15 decembrie 2024. Această creștere de aproximativ 4,6% se datorează inflației.
În aceste ultime luni ale anului, astrele vor adresa un val de energie pozitivă pentru câteva dintre semnele zodiacale, iar cei născuți sub semnul acestora vor trăi momente de neuitat, pline de iubire, succes și realizări financiare.
Știri de Cluj a fost înființat în 2 decembrie 2009, și în câțiva ani a devenit sursa principală de informare a clujenilor. Treptat, cu ajutorul Dvs, după trei ani, ne-am consolidat prima poziție în rândul site-urilor de știri din județul Cluj, iar mai apo
Pe măsură ce anul se apropie de final, Universul deschide uși neașteptate pentru câteva semne zodiacale. Aceste zodii vor trăi cele mai mari schimbări din viața lor, transformări care le vor redefini nu doar perspectivele, ci și inimile
Clujenii din Recea-Cristur sunt campioni atunci când vine vorba despre ieșitul la vot!
Luna decembrie aduce bucurie, vindecare și surprize de proporții pentru trei zodii speciale. Dacă ai simțit că acest an te-a pus la încercare, e timpul să privești cu speranță spre viitor!
Luna decembrie se apropie cu pași repezi și aduce un val de energie pozitivă, aliniindu-se astrele pentru câteva semne zodiacale care vor simți schimbări majore în viața lor. După Sfântul Andrei, destinul a pregătit câteva transformări importante,
Meteorologii au venit cu vești de ultim moment care schimbă complet perspectiva asupra Crăciunului la Cluj. Dacă prognoza inițială sugera o vreme rece, dar fără zăpadă, specialiștii s-au răzgândit, iar acum există șanse semnificative de ninsoare chiar în
O vilă cu patru camere, situată în zona străzii Avram Iancu din Florești a fost scoasă la vânzare cu 1,5 milioane de euro. Casa are o suprafața utilă de 270 mp și vine la pachet cu un teren cu o suprafață totală de 2900 mp.
O clujeanca a fost condamnată joi, 28 noiembrie, la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce a jefuit-o pe proprietara pensiunii la care era angajată pe postul de recepționistă.
Deschiderea oficială a târgului de Crăciun din Florești se apropie cu pași repezi! Anul acesta, Winter Dream Fest Florești își deschide porțile vizitatorilor sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului se apropie! Târgul de Crăciun din Florești e pe cale să înceapă!
Locatarii unui bloc din Cluj susțin că nu mai au liniște în propriile apartamente, după ce un vecin a început să-și renoveze locuința.