Miercuri 17 Decembrie

Fără milă: Clujean arestat după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de femeia îngrozită de el. Va sta 30 de zile după gratii

Clujean arestat după ce a încălcat ordinul de protecție: va sta 30 de zile în arest preventiv

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Mica, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 26 octombrie, în municipiul Dej.

Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul de Ordine Publică, în jurul orei 11:35, bărbatul ar fi observat pe o stradă din oraș o femeie de 54 de ani, din Dej, față de care avea obligația de a păstra o distanță de minimum 100 de metri, conform ordinului de protecție emis în luna august a acestui an.

Deși nu ar fi agresat-o fizic, bărbatul ar fi interacționat cu femeia, încălcând astfel prevederile legale. Polițiștii au fost sesizați și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Ulterior, în cursul zilei de 27 octombrie, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

„În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Comentarii Facebook