FlixBus a lansat o super ofertă pentru turiștii care vor să viziteze două importante capitale Europene. Prețurile sunt de low-cost, la condiții de 5 stele pentru transportul cu autocarul.
România s-a calificat în finala ediției din acest an a concursului Eurovision, de la Kiev.
Vacanța de vară bate la ușă, iar foarte mulți români sunt în căutarea unor destinații unde să se relaxeze alături de cei dragi.
Sebastian Ghiţă a fost arestat, în cursul nopţii de joi spre vineri, la Belgrad, în Serbia, anunță Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit datelor publicate, miercuri, de Eurostat, România este statul din Uniunea Europeană care alocă cel mai mic procent din PIB pentru sănătate, mai exact 5,1%.
Federația Internațională de Fotbal a publicat, joi, clasamentul mondial al echipelor naționale, iar reprezentativa României ocupă locul 40, coborând două poziții.
Românii preferă ca destinații Cipru și Croația, în 2017. Nu sunt neglijate nici vacanțele exotice, în Africa şi Asia.
Clujenii sunt invitați vineri, 20 ianuarie, la un protest organizat în Piața Unirii prin care se dorește stoparea exploatării animalelor în circuri din România.
Marți, la Istanbul, a avut loc tragerea la sorti a grupelor FIBA Eurobasket 2017, ce va fi organizata anul viitor in Turcia, Romania, Israel si Finlanda.
Stelele handbalului românesc vor fi la Cluj, în acest weekend. România va participa cu două loturi, România A și România B. 42 de jucătoare vor fi împărțite în cele două loturi.
Compania a crescut salariul salariul minim oferit angajaţilor, cu 47% din decembrie 2015 și până în mai 2016.
Nationala de handbal masculin a României a obținut primul succes în preliminariile unui Campionat European dupa 8 ani de seceta.
Potrivit statisticilor, locuitorii din Belarus sunt cei mai mari consumatori din lume, în timp ce oamenii care locuiesc în Africa de Nord beau cel mai puțin.
Retailerul suedez IKEA vrea să deschidă alte trei magazine în afara Bucurestiului.
Potrivit unui raport Eurostat, citat de Bloomberg, un număr ridicat de tineri români, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, încă locuiesc cu părinții.
Campionatul European de Tenis de Masa din 2018 (cadeti si juniori) va fi organizat la Cluj-Napoca, după baschet si gimnastica in 2017.
O studentă a Universităţii Babeş-Bolyai, Cristina Laslo, a fost desemnată cea mai bună marcatoare a echipei naţionale de handbal sub 20 de ani a României,
Echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai va participa, începând de marți, 12 iulie 2016, în premieră la Campionatul European de Fotbal Universitar de la Zagreb (Croatia).
Dupa 10 ani in care ”alfiștii” au cucerit, cu pasiunea lor pentru automobilul italian, unele dintre cele mai frumoase orase ale tarii, anul acesta, gazda a festivalului Alfa Fest 2016 a fost frumosul Maramures.
Ultimele meciuri din cadrul Grupelor Campionatului Eurpean de Fotbal, din Franța, au avut loc miercuri, fiind astfel desemnate ultimele 16 echipe rămase în competiție.
Turneul final al Campionatului European de Fotbal va începe pe 10 iunie, primul meci fiind cel al României cu Franța.
Majoretele din Cluj au dominat autoritar Concursul Național de Majorete, care a avut loc la Bistrița weekendul trecut.
Marți seară a avut loc prima semifinală a concursului Eurovision, în care au fost aleși primii 10 concurenți care vor participa în finala din 14 mai.
Laszlo Tokes i-a trimis o scrisoare deschisă lui Johannis, după ce i-a retras ordinul ”Steaua României”, distincție acordată de președintele Traian Băsescu.
Premierul maghiar, Viktor Orban, a anunțat că Ungaria va construi un gard de protecţie la graniţa cu România.
Tragerile la sorți pentru stabilirea ordinii țărilor participante la Eurovision 2016 au avut loc luni, iar România va participa în cea de-a doua semifinală.
De sambata, 19 decembrie 2015, ORA 19:00 amatorii de bijuterii, articole vestimentare, accesorii si decoratiuni lucrate manual in stil vintage vor avea un nou magazin preferat
Compania Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, lansează, de 1 decembrie, cea de-a doua ediție a campaniei „ Pașaport Gerovital”, menită să facă o bucurie românilor de pretutindeni
Federaţia Română de Baschet vrea să organizeze Campionatul European masculin de baschet din 2017, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.