Ministrul Transporturilor se laudă că, în premieră, inaugurăm o autostradă la graniță înaintea Ungariei


Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat la Cluj că în iunie ”va fi dat în trafic” sectorul de 5 km din Autostrada Transilvania dintre Borş şi Biharia, care marchează și o premieră.

În legătură cu Autostrada Transilvania, vom finaliza 5,3 km de la Borş la Biharia, pentru prima dată în istorie înaintea celor din Ungaria, acest capăt de autostradă în luna iunie, iar acest obiectiv va fi dat în trafic. De la Biharia la Chiribiş, sperăm ca instanţa să se pronunţe cât mai repede pentru a semna contractul de proiectare şi execuţie. (...) De la Chiribiş la Suplacu de Barcău este de neimaginat cum o companie din Croaţia câştigă licitaţia pe acest tronson în condiţiile era în faliment în ţara de origine. Aici am reluat procedura de licitaţie. De la Suplacu de Barcău la Nuşfalău, ANAP ne-a confirmat că documentaţia este în regulă şi vom scoate la licitaţie în zilele următoare proiectarea şi execuţia pentru tronson”, a spus Lucian Bode (Foto: prefectul Mircea Abdudean, ministrul Lucian Bode și primarul Ilie Bolojan, de la Oradea).

El a afirmat că în luna martie se vor scoate la licitaţie şi secţiunile de la Nuşfalău până la Nădăşelu. Pentru tunelul pe sub Meseș, de la Nădășelu spre Sălaj, nu se știe când va fi făcută licitația pentru că este o lucrare prea complexă pentru partea română și va fi făcută o licitație internațională.

20200214_122115.jpg

Comentarii Facebook