Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre forma finală a legii pensiilor
Iarna și-a făcut deja simțită prezența pe Transfăgărășan!
În România există 67 de stadioane de fotbal, însă multe dintre acestea nu respectă standardele europene, astfel că doar o treime din stadioanele României sunt clasificate la standardele UEFA.
Circulația rutieră va fi perturbată în Cluj, din cauza unui transport cu gabarit depășit care va traversa zilele acestea județul
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapelor 14 și 15 din SuperLigă.
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a reziliat contractul cu fundaşul dreapta bulgar Radoslav Dimitrov (35 de ani). Clubul a făcut anunțul miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Compania Alstom ar trebui să livreze pe 25 noiembrie primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1 din contractul semnat în 2022. Trenul va sosi la București în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, an
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 13 din SuperLigă.
Banca Comercială Română (BCR) mizează tot mai mult pe educarea clienților și realizarea de intervenții în comunitățile din România, care să ajute la îmbunătățirea cunoștințelor financiare.
CFR Cluj o va înfrunta, pe teren propriu, pe FCU Craiova 1948, în etapa a 11-a a SuperLigii. Mecul dintre cele două formații este programat duminică, de la 21:00.
O tânără vrea să se mute în Cluj-Napoca și a întrebat dacă merită să facă acest lucru. A urmat un val de replici, care arată că cei care stau deja în oraș s-au săturat de bula în care trăiesc. Cu toate acestea, dacă analizăm orașul din 2010 și pe cel din
Bucureștiul, Clujul și Iașiul se află pe primele trei locuri atât la numărul vânzărilor, cât și la numărul închirierilor de proprietăți, conform celei mai recente analize.
„U” Cluj a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Universitatea Craiova. După o primă repriză modestă, „șepcile roșii” și-au ridicat nivelul de joc și au reușit egalarea prin Dan Nistor, care a revenit în teren după o accidentare.
Pizza Hut închide 13 din cele 43 de restaurante din România, în următoarele șase luni. Anunțul vine într-o perioadă în care consumul din România începe să frâneze puternic.
Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău joacă joi cu CSA Steaua (Cupă), în Ghencea, apoi lunea viitoare cu FCSB (Liga 1), pe Arena Națională. Neluțu Sabău vrea mai mult de la „studenți”, mai ales că suporterii se gândesc la play-off.
Silmet este o companie italiană care ocupă o poziție de top în industria metalurgică, fiind specializată în producția țevilor de cupru cu aplicații în sisteme de încălzire centrală și apă potabilă, sistemul medical, industrie, aer condiționat și sisteme f
U Cluj a reușit o remiză cât o victorie în partida cu Universitatea Craiova, de sâmbătă seara, de pe Cluj Arena.
O mireasă superbă a apărut în tribunele Cluj Arena, la meciul U Cluj Universitatea Craiova, de sâmbătă seara.
Calificat ca și profesor de sport, Istvan Kovacs, arbitru român din Carei, județul Satu Mare, a avut în ultimul an cele mai mari încasări din istoria arbitrajului românesc.
Copiii care au vârsta până în 14 ani au acces gratuit la meciul „U” Cluj-Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la ora 21:30, pe Cluj Arena.
Omul de afaceri brașovean, Călin Donca, care a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, a fost reținut de DNA pentru constituire de grup infracțional organizat și evaziune fiscală.
Furtuna puternică de vineri seara a inundat strada Memorandumului. Oamenii umblau pe lângă perete, pentru că apa a acoperit trotuarele.
Canalul Morii a salvat Clujul de la o inundație catastrofală. Canalul a preluat apa care s-a adunat in centrul Clujului.
În urma furtunii se vineri seara Calea Turzii s-a transformat într-un râu.
O masina s-a “înecat” dub podul din Mărăști, in urma furtunii de vineri seara.
Cluj-Napoca – singurul oraș în care prețurile au rămas constante la toate categoriile de apartamente Sibiu – singurul în care s-au înregistrat scăderi în august, la toate categoriile de apartamente, vs. iulie Constanța – orașul cu cea mai mare creștere
500 de persoane au luat parte la două zile minunate în cadrul celei de a III-a ediții a festivalului Cluj Folk Fest, care a avut loc în Camping Colina. În cele două zile de desfășurare (8-9 septembrie), frumosul camping s-au savurat sonorități folk într-
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, promite că finalul lui 2024 vor fi dați în folosință 250 de kilometri de autostradă şi drum expres.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapelor 10, 11 și 12 din SuperLigă.
Eugen Neagoe (56 de ani) e liber de contract în acest moment. Întrebat dacă regretă despărțirea de „U” Cluj, Eugen Neagoe a răspuns cât se poate de sincer.