Fumatul este unul dintre cele mai cunoscute vicii din România și din întreaga lume. Totuși, pe cât de plăcut este pentru unii, atât de urât este de către alții.
Un accident grav a avut loc vineri dimineața, pe centura Vâlcele-Apahida. În accident au fost implicate 4 mașini. Șase persoane au fost rănite, printre care și doi copii de 2 ani
Viorel Băltărețu (USR Cluj), avertisment pentru Daniel David: „Cu cât reușește, cu atât riscă să-și termine mai repede mandatul”
Șoferii din Cluj se plâng tot mai mult de livratorii de mâncare pe scutere, majoritatea veniți din străinătate.
Trei cai au fost surprinși în timp ce se plimbau pe strada Someșului din comuna Florești, județul Cluj. Animalele, care par a fi lăsate în voia sorții, circulau nestingherite pe carosabil, printre mașini.
Un fost sportiv, ajuns în scaun cu rotile după un accident de motocicletă, declară Clujul „Oficial, cel mai accesibil oraș” pentru persoanele cu dizabilități. Povestea incredibilă a unui tânăr curajos
Accidentele grave care se petrec pe drumurile din Cluj-Napoca și zonele din jur sunt numeroase din cauza șoferilor care încalcă în mod constant regulile de circulație.
Vremea se va răci simțitor la Cluj! Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori în zonele montane
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin de urgență la un accident rutier care a avut loc pe centura Vâlcele-Apahida. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar traficul în zonă este semnificativ îngreunat.
La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 19:30, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la dispariția minorei Bűkős Nicoleta Alecsandra, în vârstă de 14 ani. Aceasta a plecat voluntar de la domiciliul său din Cluj-Napoca în dimineața
Incendiul a avut loc în data de 5 ianuarie 2025, când, în jurul orei 21:15, Poliția Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală a fost alertată printr-un apel la 112 cu privire la focul izbucnit la o locuință din localitatea Cășeiu, județul Cluj.
Pompierii Detașamentului Turda au intervenit în această seară pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Cânepiști din municipiul Turda,, județul Cluj. Focul a pornit de la o afumătoare de aproximativ 30 de metri pătrați și s-a ex
Persoanele fără adăpost care locuiesc în Cluj-Napoca încearcă să găsească din ce în ce mai multe modalități de a găsi un acoperiș deasupra capului și de a
Pasajul Gării din Cluj-Napoca devine din ce în ce mai insalubru și periculos. Clujenii, turiștii și vizitatorii care trec prin zonă se plâng de mizeria, mirosurile neplăcute și urmele de excremente pe care trebuie să le înfrunte dacă se încumetă să folose
Parcurile din Cluj-Napoca, locuri în care copiii ar trebui să se joace în siguranță, devin din ce în ce mai periculoase, iar părinții sunt nevoiți să fie mereu cu ochii în patru.
Pista de alergare din zona ,,La Terenuri” este folosită abuziv de către oamenii care doar merg, nu aleargă, pe aceasta, susține un clujean.
Ianuarie 2025 aduce cele mai mari reduceri ale anului la Iulius Mall Cluj! Campania Winter Sale a început, iar iubitorii de shopping se pot bucura de oferte de până la 70% la zeci de branduri. Magazinele din centrul comercial au pregătit promoții speciale
Rocsana Contraș a început anul exact cum ne-a obișnuit și până acum: cu fapte bune! Clujeanca, cunoscută pentru acțiunile sale caritabile din satele clujene și din Apuseni, a adus un strop de fericire unei familii nevoiașe din comuna Băișoara, sub forma u
Un bărbat de pe strada Craiova din Cluj-Napoca a relatat că, din cauza mașinilor care parchează ilegal sub balconul său, simte că locuiește într-o parcare.
Un incendiu a izbucnit joi după amiaza, într-o gospodărie din Gherla.
Șofer bucureștean „pierdut” prin Cluj! Mașina „abandonată” a paralizat accesul într-o parcare
Presa din Israel scrie că U Cluj, liderul Superligii, a luat legătura cu Maccabi Tel Aviv pentru a-l împrumuta pe Hisham Layous, extremă stânga în vârstă de
Părinții, sau cei care au în grijă care au copilași care nu se simt bine, sau care prezintă diferite simptome, pot suna gratuit la ALOPEDI 0364 919, pentru sfaturi medicale non-stop, prin telefon, pentru urgențe pediatrice.
Un bărbat, care a furat opt sticle de alcool dintr-un bar situat pe Bulevardul I Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, a fost prins de polițiști pentru că nu-și schimbase tricoul de două zile.
Se trage cortina peste cei mai importanți jucători din istoria CFR Cluj. Cristi Balaj: „Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni”
Mai multe străzi din Cluj-Napoca vor rămâne fără apă, vineri, 9 ianuarie, a transmis Compania de Apă Someș, pe o rețea de socializare.
Șoferii care și-au parcat mașinile în parkingul Primăverii din Mănăștur au avut parte de o supriză nu prea plăcută.
Se spune că o fotografie valorează cât 1000 de cuvinte. Unii oameni, pasionați din cale afară de această artă, au decis să ne arate că imaginile transmit mult mai mult decât cuvinte.
Un mediu păstrat curat este incontestabil foarte important pentru locuitorii din zonă. Cu toate acestea, unii oameni nu vor să înțeleagă că anumite zone nu sunt
Un tânăr din Cluj a fost tâlhărit de doi minori de 15 ani, pe o stradă din Cluj-Napoca. Adolescenții și-au urmărit victima, apoi au amenințat-o cu arme albe și i-au cerut banii și bunurile de valoare pe care le avea asupra sa.