O avertizare nowcasting, cod galben de ceață a fost emisă de către meteorologii ANM, astăzi, 27 ianuarie. Șoferii sunt sfătuiți să fie precauți când circulă pe raza zonelor afectate
Radu a ales să își urmeze visul și a urcat pe scena X Factor, deși nu a cântat niciodată în fața publicului sau a cunoscuților. Nici familia nu a știut că merge la emisiune. Cu o avalanșă de emoții, el a interpretat melodia „E lucevan le stelle” din opera
Sute de trenuri au fost anulate de CFR Călători la începutul acestui an. Lista cuprinde și curse din Cluj
Autoritatea de Reformă Feroviară a diminuat în mod ilegal cu 2,6 milioane lei banii ce îi avea de încasat de la compania lui Călin Mitică, Transferoviar Cluj
Un apartament scos la vânzare în centrul Bucureștiului a stârnit un val de reacții pe internet, datorită prețului cerut: aproape 500.000 de euro pentru o locuință cu șapte camere, situată într-o vilă pe strada Batiștei
Lucrările la Drumul Expres de la Tureni care va conecta Autostrada A3 Transilvania de DN1, avansează, în sfârșit, într-un ritm susținut, ajungând la un stadiu fizic de execuție de 80%. Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, termenul ini
Șoferul tocmai oprea la indicatorul STOP, pentru că urma să traverseze un trotuar, în momentul când autovehiculul Skoda i-a ieșit în cale
Două vulpi au reușit performanța de a ajunge până în centrul cartierului Gheorgheni
Un anunț postat recent pe un site de specialitate i-a șocat pe clujeni! O casă din cartierul clujean Zorilor a fost scoasă la vânzare iar prețul nu este pentru toate buzunarele.
Un clujean care locuiește în cartierul Grigorescu s-a săturat de stăpânii de câini care își lasă câinii la plimbare pe spațiile verzi din cartier.
Creșterea uriașă a prețurilor apartamentelor și caselor îi fac pe tot mai mulți clujeni să se gândească la o posibilă mutare.
O fotografie în care apare o mașină parcată neregulamentar pe o stradă din centrul Clujului a stârnit discuții aprinse între șoferi.
Cunoscutul manelist Dani Mocanu a susținut recent un concert într-un club select din Cluj-Napoca.
Salvamontiștii din toată țara au avut parte de o zi extrem de grea, sâmbătă. Din păcate, numărul accidentelor a fost extrem de mare, fiind un record, nedorit pentru istoria Salvamont România!
Un concert al artistului Dani Mocanu, susținut în weeend în clubul Noa din Cluj-Napoca, a fost întrerupt neașteptat, iar atmosfera s-a tensionat rapid din cauza unei „dispute” între artist și patronul localului.
Clujenii care trăiesc pe o stradă din Dâmbul Rotund susțin că se tem să mai iasă noaptea din case, din cauza câinilor unui vecin.
Locatarii unui bloc din cartierul clujean Mărăști susțin că au fost invadați de gândaci. Clujenii spun că s-au trezit cu insectele în apartament, gândacii mișunând de casa scării, dar și în apartamente.
Un incident neobișnuit a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Brâncuși din Cluj-Napoca, când o mașină Peugeot a început să se deplaseze singură, fără șofer la volan. Se pare că vehiculul a fost lăsat nesigur, cel mai probabil din cauza unei frâne de m
Rocsana Contraș, cunoscută pentru acțiunile sale caritabile la Cluj și în Apuseni, și-a ,,exins operațiunea”, reușind să ajungă și la bunicii fprp posibilități din Republica Moldova.
Un accident rutier s-a petrecut duminică dimineața pe strada Primăverii din Cluj-Napoca!
Unul din furnizorii firmei Industrial Steel Wires Câmpia Turzii a cerut insolvența companiei pentru neplata unor sume datorate
O clujeancă a fost arestată preventiv, după ce a încălcat un ordin de protecție care era emis pe numele ei.
Un videoclip surprins în fața Teatrului Național din Cluj-Napoca a stârnit discuții aprinse în mediul online. Imaginile arată un angajat care aplică un lichid pe gazonul uscat, iarba trecând spectaculos de la o culoare palidă la un verde intens, primăvăra
Poliția Olandeză a publicat primele imagini cu jaful de sâmbătă dimineața de la muzeul Drents din orașul Assen (Olanda) în care au fost furate mai multe obiecte de tezaur dacic, printre care și 3 brățări dacice și faimosul coif dacic de la Coțofenești.
Fotografii cu mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca , din anul 1979, ne oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care s-a schimbat transportul public
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, parte a Universității Babeș-Bolyai, organizează în perioada 28-30 ianuarie 2025 o serie de manifestări academice, artistice și liturgice dedicate ocrotitorilor învățământului teologic ortodox: Sfinții Trei
Un șofer care a ieșit din parcarea de la Vivo Cluj se pare că nu a observat deloc semnul cu cedează trecerea, spre disperarea celorlalți șoferi din trafic.
O clujeancă a trăit prin clipe de groază în timp ce se plimba prin centrul Clujului.