Șoc în aviație: Blue Air a intrat oficial în faliment. Ce se întâmplă cu activele companiei
Vara e scurtă, dar în Cluj ai 15 motive bune să o trăiești din plin. Tu cu ce începi?
Cluj-Napoca este un oraș scump la imobiliare. Un clujean a vrut, însă, care sunt orașele din Vest care au un cost pe metru pătrat mai mic decât în Cluj-Napoca. A constatat că Clujul depășește la acest capitol orașe mari din Spania, Germania sau Grecia
Clujenii sunt încurajați să folosească trenul, asta până când minunea trenului metropolitan va deveni realitate. Cu toate acestea, condițiile din multe halte sunt sub orice critică.
Tânăr din Cluj-Napoca, prins băut și fără permis la volan, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Reținut 24 de ore după ce și-a agresat fosta parteneră în Cluj-Napoca, deși avea ordin de protecție.
Drumul Expres Tureni, care leagă DN1 de autostrada A3, a fost dat oficial în folosință joi, începând cu ora 14:00. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, după verificarea lucrărilor.
Bogdan Bora, un adolescent de doar 15 ani, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a reușit performanțe incredibile într-un domeniu rezervat, de regulă, cercetătorilor cu decenii de experiență
UBB dă startul admiterii pentru anul universitar 2025-2026. Peste 5.500 de locuri bugetate și mii de locuri cu taxă, disponibile pentru candidați
Un arbore crescut necontrolat pune în pericol pietonii și mașinile, în cartierul Mănăștur. Locuitorii cer intervenție rapidă din partea autoritățilo
Un cuplu geek revine la Cluj în timpul festivalurilor și caută locuri ascunse, neștiute de turiști: „Ce recomandări oferă localnicii pentru cei care vor altceva decât barurile clasice și târgurile obișnuite?”
Locuitorii din zona Crinului cer oprirea difuzoarelor INFOTRAFIC: „Ni se încalcă dreptul la liniște!”
În ultima ședință de Consiliu Local, am întrebat administrația două lucruri esențiale: cât s-a realizat efectiv din proiectul metroului și care sunt sursele reale de finanțare? N-am primit niciun răspuns, deși au trecut 2 ani de la semnarea contractului
„E un pericol pentru toți locatarii!” – Alarmă pe strada Fabricii din Cluj-Napoca, unde un vecin trăiește în condiții greu de imaginat
Cluj-Napoca, autoproclamat „oraș de 5 stele”, se confruntă tot mai frecvent cu o realitate greu de ignorat: cerșetoria agresivă, devenită o prezență constantă în zonele centrale ale orașului
În perioada următoare, ai de unde alege când vine vorba de explorat și exersat hobby-uri în Cluj-Napoca. De la canto la design vestimentar, dans, vioară sau chiar design interior, săptămâna viitoare vine cu workshopuri complet gratuite în Cluj.
În contextul în care tot mai mulți români sunt nostalgici după comunism, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, le reamintește acestora cât de rău era în acea perioadă.
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025 în județul Cluj au fost publicate după soluționarea contestațiilor. Unul dintre candidații care au depus cerere de recorectare a lucrării la Matematică, elev al Liceului Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca
Începând cu admiterea din această vară, UTCN scoate la concurs 19 locuri bugetate dedicate viitorilor angajați ai SRI, într-un parteneriat oficial cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, sub aprobarea Ministerului Educației și Cercetării
Gest de solidaritate academică la Cluj: UTCN oferă cazare gratuită candidaților la admitere și familiilor acestora
Încep lucrările la mult așteptatul Pasaj din zona Tăietura Turcului! Anunțul a fost făcut de viceprimarul Dan Tarcea, care îi pune de pe acum pe șoferi în gardă.
Înainte de contestații, în județul Cluj erau trei elevi cu media 10 la Evaluarea Națională. Un elev de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca, care inițial primise nota 9,95 la Matematică, a depus contestație
Muzeul Păpușilor revine la Cluj-Napoca pentru cea de-a 19-a ediție și îi puteți trece pragul în perioada 11-27 iulie 2025.
Cei din USR Cluj nu uită că Emil Boc i-a făcut recent „papagali populiști”, astfel că au ieșit la atac, din nou. De data aceasta pe tema metroului.
Clujenii care locuiesc sau tranzitează zona Gării din Cluj-Napoca trăiesc, zilnic, un coșmar pe care autoritățile par să-l ignore cu desăvârșire
Piața imobiliară din România este în criză, conform unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN România. Nu este cazul, însă, la Cluj-Napoca, unde vânzările au crescut.
Probleme cu plata parcării în Cluj-Napoca: POS-uri nefuncționale în mai multe parcări de cartier ale Primăriei
Mircea Cristescu ar urma să ocupe funcția de manager general al echipei CSM Târgu Mureș potrivit unor surse apropiate clubului. Mircea cristescu s-a despărțit de U-BT, dar acum s-ar părea că va continua la Târgu-Mureș.
Proiectul metroului ușor din Cluj-Napoca este în impas major, avertizează Asociația Pro Infrastructura (API), care acuză autoritățile locale și guvernamentale de lipsă de seriozitate, amatorism administrativ și promisiuni fără acoperire.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un incendiu izbucnit într-un parc logistic situat pe strada Orăștiei din municipiul Cluj-Napoca.