Blocajul provocat de atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) riscă să aibă consecințe financiare uriașe pentru mii de români care urmau să cumpere locuințe noi. Dacă sistemele informatice ale instituției n
Schimbare majoră în sistemul medical! Examenul de medic specialist va avea subiecte unice la nivel național
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță noi măsuri de sprijin pentru candidații cu dizabilități care vor participa la admiterea pentru anul universitar 2026-2027. Prin intermediul Centrului pentru Studenți cu Dizabilități (CSD), univers
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a actualizat calendarul admiterii 2026. Vezi noile termene pentru înscriere, rezultate și înmatriculare.
Primarul Clujului, Emil Boc, a recunoscut că vechiul calendar de implementare a metroului nu mai este de actualitate, explicând că modificările intervenite după scoaterea proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au făcut imposibil
Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din zona metropolitană Cluj-Napoca se apropie de final. Primarul Emil Boc a anunțat că lucrările la primul tronson al Centurii Metropolitane, pe ruta Cluj–Florești, au ajuns la un stadiu de execuți
Uniunea Europeană analizează introducerea unor noi taxe care ar putea avea un impact direct asupra milioanelor de cetățeni europeni. Printre variantele aflate în discuție se numără o taxă aplicată biletelor de avion și o contribuție pentru produsele cu un
Admiterea pentru anul universitar 2026-2027 a început oficial la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), una dintre instituțiile de învățământ superior importante din regiune. Începând cu data de 6 iulie, viitorii studenți pot aplica online
România riscă să intre în vacanța parlamentară în plin blocaj politic, în timp ce una dintre cele mai importante decizii pentru viitorul țării – formarea unui nou Guvern – este amânată pentru cel puțin încă o lună. În paralel, experții avertizează că întâ
Începând cu luna iulie 2026, femeile din România care îndeplinesc condițiile legale vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă la 62 de ani și 7 luni, potrivit calendarului de eșalonare prevăzut de Legea nr. 360/2023. Este o creștere de o lună f
U-BT Cluj continuă schimbările din lot înaintea noului sezon competițional, iar unul dintre jucătorii care nu vor mai îmbrăca tricoul alb-negru este pivotul american Nighael Ceaser. Clubul clujean a anunțat oficial despărțirea de baschetbalistul sosit în
Clujenii au parte în acest weekend de primele temperaturi cu adevărat specifice verii, după ce meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat valabilă până luni, 22 iunie, la ora 21:00. Județul Cluj se află printre z
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor avea parte de o modificare importantă înainte de începerea anului universitar 2026-2027. Conform unei decizii recente, aceștia se vor putea caza în cămine cu aproximativ 10 zile mai devreme față de
Tot mai mulți clujeni aleg mașinile electrice, însă dezvoltarea infrastructurii de încărcare rămâne o provocare în multe cartiere ale orașului. Un clujean a încercat să afle dacă municipalitatea are în plan amenajarea unor puncte de încărcare pentru autot
Primarul Emil Boc a anunțat o modificare importantă pentru traficul din Cluj-Napoca, în contextul unuia dintre cele mai mari șantiere de infrastructură aflate în pregătire. Începând de joi, 18 iunie, strada Dragalina va avea din nou circulație în dublu se
Câte locuri au scos la concurs universitățile de medicină din România pentru admiterea 2026? Vezi cifrele de școlarizare complete pentru UMF București, Cluj, Iași, Timișoara, Craiova și Târgu Mureș, inclusiv locurile la buget și taxă.
Radu Constantea rupe tăcerea despre mercato! Ce se întâmplă cu posibilele plecări de la U Cluj
Milioane de români care își doresc să își schimbe mașina veche cu una mai nouă ar putea primi în curând vestea pe care o așteptau de luni bune. Programul Rabla, unul dintre cele mai populare programe de finanțare din România, este foarte aproape de lansar
Vacanța se apropie de final pentru jucătorii Universității Cluj. După unul dintre cele mai importante sezoane din istoria recentă a clubului, „Șepcile Roșii” se pregătesc să scrie un nou capitol, de această dată pe scena europeană. Lotul pregătit de Crist
Liderul USR Cluj-Napoca, George Trif, salută proiectul de regenerare urbană propus de Primărie pentru zona Canalului Morii și străzile adiacente din cartierul Mărăști, însă avertizează că investiția nu trebuie să rămână doar la nivelul unor planșe și rand
România nu se află tehnic în recesiune, dar consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că țara traversează o stagflație periculoasă: inflație de 11%, consum în scădere și producție industrială pe minus
Cluj-Napoca este unul dintre cele două orașe-pilot ale proiectului european STARHAUS, care testează unități modulare de producție urbană — de la cereale și detergenți până la hrană pentru animale
Cinci locuri disponibile la UMF Cluj pentru prima cohortă a Rețelei Doctorale NeurotechEU, un program european în neuroștiințe și neurotehnologie. Termenul de depunere a dosarelor este 12 iunie 2026
Imagini de SENZAȚIE! Mii de copii au cucerit Clujul de 1 Iunie! Parcul Central și străzile orașului s-au transformat într-un tărâm al copilăriei
Elevii din România numără deja zilele până la vacanța mare, iar pentru mulți dintre ei finalul anului școlar 2025-2026 este tot mai aproape. Totuși, nu toți copiii vor intra în vacanță în aceeași zi. În timp ce majoritatea elevilor vor termina cursurile p
BTarena a încheiat anul 2025 cu profit de 1,3 milioane de lei și un calendar aproape complet pentru 2026. Urmează Sports Festival, Untold, campionate europene și concerte cu Deep Purple și Bryan Adams.
România a înregistrat cel mai bun deficit bugetar la patru luni din ultimii ani: 1,17% din PIB în 2026, față de 2,9% în 2025. Reducerea depășește 32 de miliarde de lei, iar veniturile fiscale au crescut cu 15,5%
Reprezentanții Colegiului Director al OAR Transilvania au reacționat după ce presa a scris că alegerile din 30 aprilie au fost anulate în baza unor suspiciuni de fraudă. Astfel, câștigătorul alegerilor, arhitectul Dan Domșa, anunță că o decizie oficială î
Lovitură de proporții în interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania. Alegerile desfășurate în 30 aprilie 2026, în urma cărora arhitectul Dan Domșa fusese desemnat noul președinte al organizației, au fost oficial anulate de actual
Un șir de partide cu mize foarte mari între echipe din Cluj și Craiova este în desfășurare chiar în aceste zile