Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că au fost confirmate 935 cazuri de rujeolă, cu 149 mai multe față de ultima raportare, înregistrându-se șase decese din cauza acestei boli.
Pe drumurile județene din Cluj vor fi montate indicatoare rutiere noi ce vor fi achiziționate în urma unui contract semnat de Consiliul Județean Cluj cu un furnizor privat.
Hotelul Univers T din Cluj-Napoca a fost premiat la festivitatea anunțării Topului Național al Firmelor Private din România.
Corina Chiriac trăiește o dramă incredibilă, fiind foarte singură. Artista a explicat de ce a ales sa fie asa inca din facultate.
Ora de iarnă 2016 va avea loc în câteva zile, dar specialiștii vin cu o serie de avertizări.
Primarul Emil Boc a precizat că soluția pentru a rezolva problema de trafic de pe strada Câmpului este pe masa Guvernului Cioloș.
Simona Halep a ratat calificarea în sferturile Turneului Campionelor, de la Singapore, după ce a fost învinsă, joi, de Dominika Ciubulkova.
Cea de-a zecea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 29 octombrie 2016 şi va fi organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Strugurii negri fructele toamnei, plini de vitamine, minerale şi substanţe antioxidante, dar și utili în dietă.
Proiectul de lege de eliminare a 102 taxe nefiscale a fost votat, marţi, în unanimitate de Camera Deputaţilor.
Compania de Apa SOMES SA a primit un prestigios premiu international din partea Comitetului de Nominalizare Socrates, din cadrul Europe Business Assembly.
Naționala de fotbal feminin a României a ratat calificarea pentru campionatul EURO 2017, în urma remizei în fața Portugaliei.
Polițiștii locali se justifică și spun că nu au avut treabă cu afișele UDMR cu mesajul ”Salvăm Clujul de Bucureşti”, ci cu panourile pe care erau amplasate.
WhatsApp vine cu o nouă funcție. Ce poți face de acum în aplicație
Compania cluejană Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, oferă produse dermatocosmetice destinate și formulate în acord cu diferite particularități ale pielii și tenului.
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu ocazia zilei Armatei Române, prin care afirmă că forțele armate ale țării noastre se încadrează în rândul armatelor de înaltă calitate profesională și morală.
ALOPEDI, serviciul telefonic de tip ”Call-Center” oferit de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj, a fost folosit în 2016 de peste 6.500 de părinți.
Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, trei spărgători de autoturisme,la scurt timp după comiterea unui furt.
Naționala de fotbal feminin a României joacă, marți, 25 octombrie, barajul de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, împotriva reprezentativei Portugaliei
Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 24 octombrie 2016 - 6 noiembrie 2016.
PSD Cluj le-a dat o replică celor de la UDMR, după ce aceștia au montat panouri prin oraș panouri cu mesajul ”Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala”.
UDMR a amplasat în Cluj-Napoca un panou prin lansează campania electorală.
Cu toate că în primele zile ale săptămânii temperaturile vor fi destul de ridicate, de miercuri vremea se va răci drastic la Cluj, anunță meteorologii.
Fitch Ratings reconfirmă ratingul IDR pentru finanțări pe termen lung al Băncii Transilvania la ‘BB', cu perspectivă stabilă, precum şi nivelul ratingului de viabilitate (VR) al BT, la ‘bb'.
Simona Halep a primit, vineri, premiul Diamond Aces, în cadrul Galeo Premiilor circuitului profesionist feminin WTA, de la Singapore.
iția președintelui Klaus Iohannis privind demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției, astfel încât familia să fie definită ca fiind formată dintr-un bărbat și
Consiliul Judeţean Cluj cere ca ferma de pui din Florești să nu primească autorizație de mediu, menționând că și cea primită în 2006 nu a respectat distanța față de locuințe.
După controversatele probleme legate de smartphone-urile Samsung Galaxy Note 7, acum a venit rândul noilor device-uri de la Apple.
Polițiștii clujeni au depistat trei tineri suspectați de sustragerea a șase biciclete, în valoare de 18.000 de lei, iar unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore.
Actorul Bogdan Rădulescu, vicepreședintele USR Cluj, a demisionat din partid, după ce a jignit Biserica Ortodoxă Română.