Asociația Pro Infrastructură susține că ”analfabetismul siguranței rutiere și servilismul politic fac victime pe DN1C la Cluj!”.
Polițiștii de frontieră din Albița au depistat un bărbat care venea din Republica Moldova cu cetățenie română, care încerca să intre în România cu 80.000 de euro ascunși în șosete.
Județul Cluj ocupă un onorabil loc 2, în topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022. În medie, un clujean a câștigat, în 2022, 4.100 de lei lunar, cu circa 400 de lei mai puțin decât un angajat din Capitală. Asta în timp ce, prețul chi
Salariul mediu în Cluj este de 4.100 de lei, mai mic decât în București, dar mai mare decât în alte orașe.
În ciuda pandemiei și a crizei economice, chiriile clujene și-au continuat creșterea, atingând niveluri astronomice.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este pe primul loc în ediția din acest an a Metarankingului universitar, realizat independent de un grup de experți din mai multe centre de învățământ superior pe baza principalelor clasamente internaționale și publicat, î
Funcționarea sălile de jocuri de noroc din Cluj-Napoca, dar și din alte 19 orașe mari era controlată de o grupare mafiotă, cu ramificații în toată țara.
Procurorii au descins miercuri dimineața în Mărăști, în zona cunoscută sub numele de ”Groapă”, la unul dintre liderii importanți ai galeriei U Cluj.
Elena Udrea crede că sistemul penitenciar românesc este ”o fabrică de recidivişti”, iar gardienii prost plătiți sunt dezinteresați. Fostul ministru cere locuri de muncă pentru deținuți, pentru a se putea reabilita.
Mai multe județe din Transilvania vor intra marți, de la ora 15.00, sub incidența unui cod galben de vijelii și vânt puternic. Avertizarea a fost emisă în această dimineață de Administrația Națională de Meteorologie.
Unul din cele mai frumoase monumente din Brașov este din nou al comunității. Instanța supremă a decis ca cetatea de pe dealul Straja să revină în patrimoniul public. După șapte ani de procese, localnicii vor decide ce destinație primește monumentul.
Un urs a devenit regizor peste noapte, după ce s-a „împrietenit” cu o cameră de supraveghere montată în Parcul Național Piatra Craiului din Brașov. Gadgetul i-a stârnit interesul blănosului, care a început să o inspecteze de zor, încercând să-și dea seama
Crăciunul și Revelionul se apropie cu pași repezi, iar românii caută cazare pentru câteva nopți în această perioadă. Poiana Brașov este cea mai scumpă, dar și cea mai căutată stațiune când vine vorba de sezonul rece.
Doi adolescenți, în vârstă de 14 și 16 ani, au fost obligați de propriul tată să urmărească imagini în care apare mama acestora în scene indecente. Cei doi au fost chiar și amenințați cu moartea și umiliți de bărbat.
Un donator aflat în moarte cerebrală în Brașov a salvat viețile a trei persoane, dintre care două din Cluj-Napoca.
După opt ani de pauză, CFR Călători va readuce trenurile Intercity în România, deși nu sunt vagoane noi și infrastructura este în suferință, astfel că vor fi și lungi distanțe cu viteze de sub 60 km/h.
ANAF va extinde și la nivelul cabinetelor medicilor stomatologi campania de informare pe care a derulat-o în rândul profesorilor pentru veniturile din meditații.
ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape două milioane de lei.
Primele 2000 de abonamente General Access pentru festivalul Massif, la un preț special se vând de joi, 10 noiembrie, de la ora 10:00.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în mai multe zone din județul Cluj.
Mulți români preferă să arunce gunoiul pe marginea drumului, majoritatea o fac din comoditate sau din simplă nesimțire.
Alertă cu bombă la o școală din județul Brașov! Autorităţile intervin, luni, la Liceul Teoretic ,,George Moroianu” din Săcele, în urma unui apel la 112 care anunța că în interiorul instituției s-ar afla un dispozitiv exploziv.
Dacă e să ne luăm după vreme, abia am intrat în toamnă, însă cele mai frumoase târguri de Crăciun din Transilvania se pregătesc de deschidere. Startul îl va da Sibiul, urmând ca mai apoi să fie inaugurat evenimentul în Cluj și Brașov.
Un şofer de autobuz riscă să se aleagă cu permisul suspendat şi cu o amendă usturătoare pentru o postare neinspirată.
Președintele României, Klaus Iohannis, este prezent nu numai în buletinele de știri sau în paginile ziarelor, ci și în cărțile pentru copii. Numele acestuia este pus alături de cunoscute personalități cu origini săsești din Transilvania.
Municipiul Cluj-Napoca cheltuie în acest an aproape 1,2 milioane de lei pe iluminatul festiv.
MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte, din România, va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România
Pericolul pe două roți, așa li se mai zice trotinetelor electrice! Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, Cluj-Napoca fiind în topul națio
Un brașovean de 42 de ani este cercetat în stare de arest preventiv după ce a bătut un alt bărbat cu o oală, a anunțat, marți 1 noiembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în dezbatere în şedinţa din 3 noiembrie cererile de pensionare depuse de 63 de judecători.