Informație menită să ne pună pe gânduri. În România, peste 180.000 de adolescenți declară că sunt căsătoriți. Practic, de la un recensământ la altul, numărul acestora a crescut de peste 11 ori.
Cod portocaliu de viscol şi cod portocaliu de ploi, valabile în zone din 22 de județe din țară, inclusiv în județul Cluj, emise duminică de ANM.
Meteorologii au emis avertizări de vreme rea pentru zonele de munte, unde, începând din această seară, vor intra în vigoare coduri de viscol și vânt. În plus, în mai multe masive este risc mare de avalanșă.
Descinderi ale procurorilor și polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice în 3 județe, pentru anihilarea unei rețele specializate în falsuri medicale, luare și dare de mită.
Între Cluj-Napoca și Târgu Mureș mai lipsește doar o porțiune de aproximativ 16 kilometri de autostradă. Lotul, aflat între Câmpia Turzii și Chețani, ar urma să fie finalizat până la finele lui 2023.
Un nou cutremur s-a resimtit la Cluj, marți, 14 februarie.
Se împlinesc 20 de ani de când au început lucrările pe Autostrada Transilvania și abia în acest an există speranțe că șoseaua va lega primele două municipii reședință de județ.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 s-a înregistrat în România, luni după-amiază, la ora 16.58. După doar 20 de minute, s-a produs și o replică de 3.0. Oamenii au resimțit seismul și la Cluj.
Vin trenurile electrice din contractul de 600 de milioane de euro care deservesc transportul din Cluj spre București, Timișoara și Iași.
Un bărbat din Oradea a fost acuzat de trafic de persoane și tentativă de transmitere a SIDA, după ce a dus două persoane în diferite orașe, obligându-le să se prostitueze și întreținând relații sexuale cu una dintre ele.
Salvamontiștii din toată țara au fost nevoiți să intervină la peste 140 de cazuri în doar 24 de ore. 56 de persoane au fost transportate la spital.
Mai multe trenuri au avut întârzieri, chiar și de peste 4 ore, spre și dinspre Cluj, din cauza unei șine rupte între Sighișoara și Brașov.
Un bărbat a sfidat orice regulă şi s-a aventurat cu ATV-ul pe pârtia Cocoşul din staţiunea Predeal, fără să ţină cont că ar putea răni pe cineva. S-a plimbat liniştit printre turişti, până ce a dat nas în nas cu o patrulă a Jandarmeriei Braşov.
Elevii clujeni vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Licitația pentru Tunelul Meseș și alte 2 tronsoane ale Autostrăzii Transilvania a fost reluată, dar cu prețuri mult mai mari, pentru că s-au scumpit materialele de construcție.
UNTOLD UNIVERSE, cel mai mare jucător de pe piața de entertainment din estul Europei, a semnat un acord angajant cu Mozaik Investments, prin care compania va intra în acționariatul grupului UNTOLD cu un pachet minoritar, urmând a furniza capital de crește
Un cutremur cu magnitudinea de 2 grade pe scara Richter s-a produs joi în zona seismică Transilvania, județul Cluj.
Românii sunt campionii Europei când vine vorba de cheltuieli pe alimente și băuturi fără alcool. Datele Eurostat arată că aproape un sfert din veniturile românilor se duc în această direcție.
21 de localităţi din toată ţara au fost atestate de Guvern drept zone cu potenţial turistic. Titlul a venit după ce unele erau deja în centrul atenţiei turiştilor. Bonţida din Cluj, unde se organizează Electric Castle, este un exemplu.
A mai rămas o lună până când cel mai așteptat festival de la munte, Massif, își va deschide porțile. Începând de astăzi, fanii festivalului pot vedea programul pe scene și își pot achiziționa biletele pe zile la prima ediție Massif, care va avea loc în Po
La Recensământul 2021 (n.red. a fost efectuat în 2022 din cauza pandemiei), un milion de oameni s-au declarat de etnie maghiară și 500 de mii de etnie romă.
2023 pare a fi anul în care apar noi probleme grave din cauza gripei aviare, după ce în ultimii doi ani am fost grav afectați de pandemia de COVID-19.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță anularea licitației pentru două tronsoane din Autostrada Transilvania.
Fiecare județ decide perioada în care elevii vor avea vacanța din Modulul 3.
Firmele Siemens și Alstom concurează pentru a prelua contractul de furnizare a 62 de rame de scurt parcurs pe mai multe rute ferioviare din țară, inclusiv la Cluj.
Un bărbat din Brașov și-a prostit iubita și a trimis-o să se prostitueze în Cluj-Napoca, pentru că aici sunt bani mai mulți.
În decurs de 24 de ore au fost înregistrate 44 de urgențe pe munte, în urma ninsorii din mai multe zone din România. Salvamontiștii spun că este un număr „îngrijorător de mare”.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a cumpărat patru toalete inteligente, pentru persoanele cu dizabilități, pentru plătește 223.371,4 euro.
În line-up-ul festivalului MASIF 2023 mai sunt Nicky Romero, Quintino, Kadebostany, B.U.G. Mafia, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic.
Czika Laszlo este considerat a fi cel mai temut spărgător al Clujului și opera ca în filme. Cariera lui a fost curmată de sentința Curții de Apel Cluj, care l-a condamnat la 30 de ani de închisoare.