Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a transmis un anunț potivit căruia, începând din data de 6 decembrie, la nivel național sunt disponibile 10.105 locuri de muncă, dintre care peste 1.000 sunt în Cluj.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului, valabilă pentru mai multe judeţe ale ţării, de vineri şi până şi până sâmbătă.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunță că, în perioada 2 - 10 decembrie, un transport agabaritic va tranzita Clujul.
Mănăstirea Franciscană, cu o istorie de peste 900 de ani, se află într-un amplu proces de restaurare.
Agenția Națională a Forței de Muncă anunță că din data de 28 noiembrie 2013 sunt disponibile 11.991 locuri de muncă la nivel național, dintre care peste 1.600 sunt disponibil e la Cluj.
Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 30 noiembrie, Ziua Porților Deschise.
Clujul ocupă locul doi în țară în privința debranșărilor de la Regia Autonomă de Termoficare.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, o serie de manifestații menite săp celebreze sărbătoarea națională.
Fostul jucător al lui CFR din anii '70 și fost președinte al clubului, Vasile Moga, a murit sâmbătă după-amiază la Bistrița
Un bărbat s-a înarmat cu o canistra de benzină și o brichetă, amenințând că își va da foc în mijlocul municipiului Bistrița. Acesta susținecă acum doi ani de zile a câștigat un premiu la o emisiune televizată de bingo, însă nu și-a pr
Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 12.400 locuri de muncă, în data de 15 noiembrie 2013, dintre care peste 1.300 în Cluj, fiind astfel al doilea județ din țară cu cele mai multe
Potrivit datelor de la Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din data de 8 noiembrie 2013, sun disponibile 12.076 locuri de muncă la nivel național, dintre care 1179 la Cluj.
Conducerea AJOFM Cluj a explicat de ce nu sunt preluate dosarele de șomaj ale disponibilizaților de la Poșta Română.
Un accident de circulație soldat un un mort s-a produs duminica dimineata, în jurul orei 5.00, pe DN1C, în localitatea Fundatura, comuna Iclod.
Democrat-liberalii din județele din Nord Vestul României au votat candidtul PDL la alegerile prezidențiale, fiind ales Cătălin Predoiu, care a obţinut 77,31% din voturi, în timp ce Gheorghe Falcă a adunat 22,68 % din voturi.
Procurorii DNA au reținut un consilier al ministrului Energiei și un membru al Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A pentru luare de mită și complicitate la dare de mită.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a primit o autospecială de stins incendii și descarcerare achiziționată din fonduri europene, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ”Transilvania de Nord”.
Un clujean în vârstă de 37 de ani a provocat un accident rutier în localitatea Uriu din Bistrița-Năsăud. Acesta a adormit la volan și a intrat cu mașina într-o autilitară.
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, dă vina pe Victor Ponta pentru eșecul aderării României la Spațiul Schengen, cerându-i să demisioneze.Prezent la Bistrița, premierul i-a răspuns lui Daniel Buda.
Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta”, depune la această oră plângerea penală împotriva Institutului de Urologie condus de Mihai Lucan.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o everitzare de inundații ce vizează mai multe bazine hidrografice din Cluj și alte patru județe din nord-vestul țării.
Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a publicat vineri, 13 septembrie, rezultatele la examenul de admitere din acest an.
Angenția Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță un număr de peste 11.000 de locuri de muncă vacante la nivel național, cele mai multe fiind în Cluj și în București.
Trei hoți de motorină, care sustrăgeau combustibil din rezervoarele TIR-urilor parcate au fost prinși și arestați preventiv de către polițiștii clujeni.
Un reprezentant al pacienților care suferă de insuficiență renală a luat poziție față de rapiditatea suspectă cu care maestrul Alexandru Arșinel a primit un rinichi la institutul condus de Mihai Lucan.
O fostă casieriță de la Banca Transilvania a reușit performanța de a ajunge, în câțiva ani, sefă la controlul fiscal din toată Transilvania.
Dansatori din toată țara se vor aduna în acest weekend la Cluj-Napoca și vor participa la Transilvania ”Dance Summer Fest 2013”.
Un tânăr de 35 de ani a murit la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, stârnind un val de uluire în rândul apropiaților. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că medicii l-au declarat scăpat de probleme, dar apoi a murit subit.
Pacienții de la Dej care au intrat în grevă vineri, speriați că centrul de dializă din localitate va fi închis, au renunțat la proteste.
Popularitatea slujbei de la Mânăstirea Nicula, de lângă Gherla, oficiată cu ocazia Adromirii Maicii Domnului, este recunoscută în toată țara, astfel că, pentru a evita aglomerația, CFR a suplimentat numărul curselor către Gherla.